Agăș: Băiețel ucis de o anemie severă. Poliția caută vinovații

    Un băiețel de cinci ani, din Agăș, a murit în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău din cauza anemiei severe de care suferea. Andrei fusese internat la Spitalul Comănești însă, după investigații, medicii l-au trimis, cu ambulanța, la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, starea lui fiind foarte gravă.

    Pe drum, copilul a început să se simtă tot mai rău, iar asistenta medicală a decis să se oprească la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

    Din nefericire, cu toate eforturile făcute, medicii nu au reușit să-l salveze. Cum a ajuns acest copil într-o stare atât de gravă? Ce se întâmpla în familia sa? Nu am reușit să aflăm nimic de la Primăria Agăș, insituția care răspunde de prevenirea abuzării sau neglijării copiilor din comună, de monitorizarea și consilierea familiilor în care există astfel de riscuri.



    Primarul ne-a spus că s-a internat în spital și nu declară nimic, viceprimarul e în concediu de odihnă, iar asistentul social era plecat la o instruire.

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) arată că acest caz nu era în atenția instituției.

    „Autoritățile locale nu au semnalat necesitatea intervenției instituției noastre în cazul copiilor din această familie, situația fiind gestionată doar la nivelul primăriei prin Biroul de Autoritate Tutelară pentru protecția copilului Agăș”, declară Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt al DGASPC Bacău.

    El arată că mama copilului primește indemnizație pentru un alt copil în vârstă de 10 ani, încadrat în grad de handicap.

    În 2016, femeia s-a prezentat cu acesta la Comisia Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Handicap. Din ancheta socială înaintată acestui serviciu rezultă că ”familia deține locuință proprietate personală cu dotări satisfăcătoare și venituri din alocații și comercializarca produselor obținute de la animalele din gospodărie”.

    Specialiștii DGASPC Bacău s-au dus la Agăș pentru a evalua situația la fața locului, împreună cu autoritățile locale, urmând să stabilească ce măsuri vor fi luate în privința celorlați doi minori din familie.

    „În acest caz, a fost demarată și o anchetă a poliției și s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, mai precizează Marian Vătămănescu.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"