19 aprilie 2024
EvenimentAfacerea „transformatorul” i-a transformat in detinuti: Bacauani, condamnati alaturi de ministrul Fenechiu

Afacerea „transformatorul” i-a transformat in detinuti: Bacauani, condamnati alaturi de ministrul Fenechiu

Doi bacauani, Ion Turbatu si Petru Andronache, fosti directori in cadrul Electrica Moldova, au fost condamnati in dosarul in care a primit cinci ani cu executare si ministrul transporturilor, Relu Fenechiu. Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004 a fost condamnat la 6 ani de închisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002-2005, a fost condamnat la 7 ani de inchisoare si 5 ani interzicerea unor drepturi. Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, a fost condamnat la 6 ani de inchisoare si 5 ani pedepasa complementara prin interzicerea unor drepturi.

Relu Fenechiu este acuzat ca ar fi vândut la pret supraapreciat transformatoare vechi catre Sucursala de Întretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. „99,98% din produsele respective au ramas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achizitii de produse vechi, folosite, fara justificare economica, inutile si cauzatoare de prejudicii bugetului societatii, facute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau”, au afirmat procurorii.
Sentinta nu este definitiva.



Turbatu, vila pe Prelungirea Bradului

Procurorii afirmau ca directorii Electrica Moldova au fost rasplatiti cu lucrari de reabilitare sau de construire a unor imobile, pentru a cumpara la suprapret transformatoarele si piesele vechi. Fostii sefi ai Societatii de Întretinere si Servicii Energetice Electrica (SISEE) Moldova, Ion Turbatu, Ion Andronache, Petru Marghidan, Ion Ciutea sunt cei implicati in afacerile derulate de Fenechiu, ce au prejudiciat statul cu 1,5 milioane euro. Ion Turbatu s-ar fi ales cu o vila impunatoare în Bacau, construita de firma lui Fenechiu. Locuinta lui Turbatu se afla pe strada Prelungirea Bradului.

„Ca plata pentru activitatea infractionala de favorizare a firmelor din grupul Fenechiu au fost remise cu titlu de mita servicii de construire/reabilitare imobil pentru Turbatu Ion în valoare de 201.594 RON, pentru Ciutea Ion prin intermediul fiului Ciutea Claudiu 82.749 euro fara TVA teren in valoare de 40.000 RON”, au sustin procurorii DNA.

Andronache, un pesedist relativ sarac in declaratia de avere

Petru Andronache (foto), fost director in cadrul Electrica intre 2002-2005, a fost si membru in Consiliul Judetean Bacau, pâna acum un an, din partea PSD. Ultima sa declaratie de avere a fost depusa in aceasta calitate cam in aceeasi perioada in care incepea urmrarirea penala impotriva sa pentru faptele din dosarul Fenechiu, adica iulie 2012.

In document, Andronache declara ca are domiciliul in satul Podis, din comuna Margineni, unde detine o casa de 96 mp, inca din 1996, precum si grajduri in suprafata de 2.300 mp, dobândite in 2004. De asemenea, el mai declara o masina Dacia Supernova din 2002, cumparata in rate, venituri din pensie, cifrate anual la 27.600 lei, adica 2.300 lei lunar, precum si indemnizatia anuala de consilier judetean, de 8.268 lei.

Tot in calitate de consilier judetean, Petru Andronache a depus si declaratia de interese in care a precizat ca in calitate de actionar la o societate comerciala detine parti sociale in valoare de 120.000 lei.

Obligati sa plateasca despagubiri de milioane

Pe lânga condamnarile la inchisoare, instanta i-a obligat pe Relu si Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu si Mihai Bogdan Damian la plata în solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale catre SISEE Moldova.

Judecatorii au mai dispus mentinerea sechestrului asigurator pus pe bunurile inculpaţilor, în cazul lui Relu Fenechiu fiind vorba de un BMW X6 si trei imobile din municipiul Iasi. Inculpatii au mai fost obligati sa plateasca câte 25.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare catre statul român. Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Sechestru pe proprietati din Bacau

Magistratii de la Inalta Curte au decis sa se mentina sechestru asigurator pe bunurile lui Ioan Turbatu, din Bacau, fost director la SISEE. Este vorba despre un autoturism de lux, o locuinta si un teren situate in municipiul Bacau, acestea din urma cu o valoare de impunere de aproape 1 milion de lei. Celalalt director din Bacau, Ion Andronache, are sechestru pe trei masini.

Averea lui Fenechiu de la Darmanesti – Bacau

Relu Fenechiu s-a nascut la data de 3 iulie 1965 in orasul Darmanesti, din judetul Bacau. A facut studiile la Iasi si de acolo s-a facut cunoscut in politica si mediul de afaceri. Potrivit declaratiei de avere, Fenechiu mai are proprietati in orasul natal. Are un teren cu o suprafata de 4.500 de mp dar si o casa de vacanta de 200 mp, ambele mostenite in 1990.

Geta Panaite
Ovidiu Pauliuc

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri