Conform contractului de concesiune lucrari, in 2011, fosta Blue Air s-a obligat sa constituie in favoarea Aeroportului o garantie de buna executie in valoare de 2 milioane euro, fiind incheiat un contract de asigurare cu SC Astra Asigurari.

Asiguratorul s-a obligat, astfel, sa plateasca suma in cazul in care fosta Blue Air nu-si indeplineste obligatiile contractuale. Fosta Blue Air trebuia sa edifice un terminal in valoare de 14 milioane euro si un turn de control de 2,3 milioane euro, insa acestea nu au fost ridicate nici macar in proportie de 10 la suta, dupa cum au reclamat reprezentantii Aeroportului.

La turnul de control s-a turnat doar partial fundatia, iar la terminal s-au facut doar sapaturi pentru turnarea fundatiei.



“In consecinta, prejudiciul nostru este cu mult peste valoarea politei de 2.000.000 euro, dar nu putem solicita de la asigurator mai mult decât prevede scrisoarea de garantie”, a aratat in instanta avocatul Liviu Ghioc.

De cealalta parte, asiguratorul a invocat nulitatea contractului de asigurare, aratând ca acesta a fost reziliat intrucât nu ar fi fost achitate primele de asigurare. Insa, aceasta aparare nu a fost luata in calcul de catre instanta.

“Asiguratorul nu poate invoca exceptia nulitatii politei deoarece, cu incalcarea propriilor conditii generale de asigurare, a acceptat prin polita achitarea acesteia in prime anuale si nu anticipat si integral, si a si eliberat o scrisoare de garantie de buna executie in aceeasi zi. Este un risc pe care eventual si l-a asumat asiguratorul”, motiveaza instanta de fond.

Anul trecut, Tribunalul Bacau a obligat SC Astra Asigurari sa plateasca RA Aeroportul suma de 2.000.000 euro. Zilele trecute, Curtea de Apel a mentinut decizia, iar hotarârea este definitiva.

“Aeroportul s-a inscris deja la masa credala, numai ca acolo sigur nu va lua nimic pentru ca SC Bata Sky Imobiliare este in procedura de faliment. In schimb, Fondul de Garantare plateste pentru creante certe, lichide si exigibile, dar maximum 450.000 lei (circa 100.000 de euro, n.r.), fata de 2 milioane euro cât am câstigat”, spune avocatul Liviu Ghioc.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"