28 martie 2024
EvenimentAdoptiile de câini comunitari, blocate

Adoptiile de câini comunitari, blocate

„Situatie halucinanta in adapostul pentru câinii comunitari din Bacau. Incerc sa adopt o catelusa de câteva zile. I-am luat numarul de inregistrare si i l-am lasat doctorului veterinar cu precizarea ca vreau sa o adopt. Raspunsul a fost halucinant: ‘Nu avem materialele necesare sterilizarii de circa 2 luni asa ca nu v-o putem da, ne pare rau. Câinele nu pleaca din adapost decât daca il sterilizam noi’. Multi oameni inca traiesc cu impresia ca la noi nu se promoveaza deloc adoptiile, dar problema reala se pune asa: poti adopta?”, explica pe o retea de socializare, extrem de revoltat, Silviu Cârligeanu.

Acesta spune si ca s-a oferit sa suporte din propriul buzunar costurile sterilizarii, dar a fost refuzat. Situatia lui a scos adevarul la iveala.

„Am avut o problema cu aprovizionarea materialelor pentru sterilizare in adapost. Furnizorul a dat faliment si am demarat procedura de selectare a unei alte firme”, explica Gabriel Gritcu, seful Directiei Servicii Publice. Acesta ii da omului doua solutii.



„Fie asteapta o saptamâna, pâna gasim un nou furnizor si deblocam situatia, fie poate adopta unul dintre cei 1.500 de câini deja sterilizati din adapost. In rest, legea nu ne permite sa dam spre adoptie un câine nesterilizat si nici sa primim materiale”.

Plângerea bacauanului nu a ramas fara ecou, cei care au vazut postarea confirmând spusele sale. Lesley Ford, voluntar la o asociatie care se ocupa de câinii maidanezi in strainatate, sustine ca problema este cunoscuta de asociatiile de protectie a animalelor inca din vara si ca s-au promis solutii, dar acestea nu au venit pâna in prezent.

In momentul de fata, in adapostul pentru animale fara stapân sunt 2150 de câini. In 2015, au fost sterilizate 948 de patrupede in cadrul a trei campanii derulate in parteneriat cu mai multe ONG-uri, asta pâna când au fost disponibile materialele necesare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri