29 martie 2024
ActualitateAdolescenta accidentata la Sascut. Soferul a fugit de la locul accidentului

Adolescenta accidentata la Sascut. Soferul a fugit de la locul accidentului

La data de 04 iulie a.c, în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe raza localității Sascut.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 19 ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119A, a intrat în depășirea unui autovehicul și a surprins și accidentat o minoră de 15 ani, din comuna Sascut, care circula pe partea stângă a părții carosabile.

În urma evenimentului, victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, nerămânand internată, iar conducătorul autoturismului în cauză a părăsit locul accidentului, acesta fiind depistat de polițiști pe raza localității Sascut, la 3 km față de locul impactului. Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul sâvărșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție care cercetează accidentul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri