28 martie 2024
CulturăActualitatea sau inactualitatea lui Alecsandri

Actualitatea sau inactualitatea lui Alecsandri

La Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau s-a desfasurat o interesanta si consistenta manifestare, de la inceput cu accente polemice, insa bazate pe argumente, asezata, de organizatori, sub auspiciile unor dialoguri academice.

De la inceput, amfitrionul, lector univ. dr. Adrian Jicu, a deschis „Dosarul Alecsandri”, cu invitatia adresata publicului select cât si celor desemnati sa-si expuna opiniile asupra incitantei teme: „Inactualitatea lui Vasile Alecsandri?” Tocmai semnul de intrebare a fost cel care a declansat un adevarat turnir, purtat sub auspiciile elegantei academice, din care nu au lipsit insa informatiile, unele inedite, altele care tin de retorica verbala.

A fost, de la inceput si pâna la final, o pledoarie pentru actualitatea poetului, prozatorului, dramaturgului, omului politic, diplomatului si, la libera alegere, viata lui Vasile Alecsandri, nefiind ocolit niciun detaliu din biografia celui care face parte din galeria personalitatilor marcante ale secolului XIX.



Vorbim, dar Poetul nu are Casa Memoriala in Bacau

Prof.univ.dr. Radu Ababei, viceprimar al Bacaului, a vorbit despre grija autoritatilor locale fata de memoria poetului nascut in Bacau. „Ramâne nerezolvata problema «Casei Alecsandri», o adevarata epopee, ce pare fara sfârsit, insa, speram, ca intr-un timp, e adevarat, de neprecizat acum cu exactitate, sa putem avea o veste buna.” Curajoasa afirmatie, mai ales ca, dupa câte stim, Primaria a renuntat la dreptul de preemtiune, iar prin oras circula zvonul ca mult controversata casa a fost vânduta.

Prof.dr.Anton Cosa a vorbit despre diplomatul Alecsandri, despre alturismul omului politic, sugerând ca lucurile, atunci când vorbim de Alecsandri, sa le facem cu temei. Gazetarul Stefan Radu, secretar general al revistei Ateneu a adus in discutie posibilele subiecte de presa din „oferta” generoasa a vietii poetului de la Mircesti („baiat de bani gata”, „viata aventuroasa a tânarului Alecsandri”, „poetul cu gara la poarta”), astfel ca el ramâne actual, renuntând la semnul de intrebare din titlul sugerat de organizatori.

Alecsandri sub „tirania” lui Bacovia

In final, dar nu ulttimul, a venit rândul universitarului si criticului Constantin Calin, care, inca de la inceput, a facut o remarca si a ivitat auditoriul, in mare parte studenti, la lectura: „Cititi-l pe Alecsandri!” Si, cu statura proferesorului, a citit, a facut trimiteri, asocieri, cu creatiile altor poeti, din alte literaturi, din alte epoci. „Putem glumi, aici, la aceasta dezbatere, putem discuta si despre «mondenul» acelor ani, ne manifestam indignarea ca autorul Chiritelor este acum ignorat de autorii de manuale, insa ca dascali si cercetatori avem obligatia sa stam bine infipti in pamântul fertil al celui care, trebuie sa recunoastem, a facut istorie, literara, politica, diplomatica, de-a lungul unui secol, contextualizându-l, dar mai ales, citindu-l”, a transat profesorul.

Raspunsul la intrebare nu a fost epuizat, a lasat deschisa calea pentru alte opinii, din care nu lipseste aceea a criticului Adrian Jicu, exprimata in cartea „Mon cher Basile. Eseu despre identitarul lui Vasile Alecsandri”, prezentata in acelasi cadru de prof. univ. dr. Vasile Spiridon, referent stiintific al volumului, realizat cu sprijinul Primariei si al Consiliului Local Bacau, in cadrul proiectului „Branduri culturale bacauane – Vasile Alecsandri”. Argumentul scrierii acestei carti sta in Scrisoarea de inceput, Mon cher Basile, adresata, nu?, celui care patroneaza Universitatea, uneori estompat, aici, la noi, de „tirania lui Bacovia”. Asupra volumului vom reveni in editiile urmatoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri