20 aprilie 2024
ActualitateActiuni de combatere a absenteismului si a faptelor antisociale in unitatile de...

Actiuni de combatere a absenteismului si a faptelor antisociale in unitatile de invatamant

Jandarmii din cadrul subunităţii de Jandarmi Moineşti – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, au desfăşurat în ziua de 12.04 a.c. între orele 08.00 – 11.00 o acţiune pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional în rândul elevilor şi creşterea gradului de siguranţă a acestora, în zona instituţiilor de învăţământ şi a unităţilor de alimentaţie publică de pe raza municipiului Moineşti, fiind avute în vedere următoarele aspecte:

identificarea elevilor care absentează în mod nejustificat de la orele de curs;

servirea cu bãuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vãditã stare de ebrietate, precum şi a minorilor;



organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decât cele autorizate potrivit legii – de naturã să lezeze bunele moravuri;
– alte fapte antisociale ce intră în sfera de competenţă a Jandarmeriei Române.

În urma acţiunii au fost depistaţi 20 elevi care absentau nejustificat de la cursurile şcolare, situaţia elevilor identificaţi fiind trimisă conducerii instituţiei de învăţământ din care făceau parte, urmând a le fi aplicate măsuri în conformitate cu prevederile regulamentelor de ordine interioară.

Acţiunile pe această linie de prevenire şi combatere a absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional în rândul elevilor şi pentru creşterea gradului de siguranţă al acestora vor continua şi în alte zone adiacente instituţiilor de învăţământ aflate în zona de competenţă a unităţii, pe tot parcursul anului şcolar.

In ziua de 12. aprilie a.c., jandarmii de la Postul de Jandarmi din staţiunea balneoclimaterică Târgu Ocna au desfăşurat activităţi preventiv educative cu elevii aparţinând Liceului Tehnologic şi Şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitate.

Au fost distribuite pliante cu caracter preventiv şi s-au punctat aspecte prevăzute în Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, folosirea apelului de urgenţă 112 în caz de urgenţă, prevenirea furturilor din buzunare şi a tâlhăriilor, dar şi necesitatea protejării mediului înconjurător.

De asemenea, au fost aduse în atenţie prevederile Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri