24 aprilie 2024
ActualitateAcțiune desfășurată de polițiști în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Acțiune desfășurată de polițiști în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Polițiștii băcăuani desfășoară activități de prevenire a accidentelor de circulație produse la trecerile la nivel cu calea ferată. În urma acțiunii desfășurate polițiștii au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale și au reținut 6 permise de conducere.

În dimineața zilei de 4 martie a.c., polițiștii rutieri din județul Bacău au acționat pentru prevenirea accidentelor ce s-ar putea produce la trecerile la nivel cu calea ferată, pe fondul nerespectării regulilor instituite în aceste zone, de către participanții la traficul rutier.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 136 de sancțiuni contravenționale, dintre care 123 pentru abateri prevăzute de legislația rutieră și 4 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.



De asemenea, față de 6 conducători auto polițiștii au luat măsura reținerii permiselor de conducere în vederea suspendării exercitării acestui drept, iar în 3 situații s-a dispus retragerea certificatelor de înmatriculare.

Atragem atenția conducătorilor auto să respecte regulile de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată!

Semnalele luminoase și acustice, precum și barierele sunt importante, rolul lor fiind de a proteja viața conducătorilor auto și de a evita producerea unor accidente rutiere cu consecințe grave.

În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri