Actionarii Chimcomplex au aprobat achizitia Oltchim si finantarea tranzactiei

3
FOTO: http://www.argesplus.ro/

In sedinta AGEA de saptamana trecuta – convocata de Presedintele Consiliului de Administratie, dr.ing.Bancila Virgiliu – s-a aprobat participarea SC Chimcomplex SA la procesul de achizitionare a activelor SC Oltchim SA si / sau a partilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL si atragerea unor imprumuturi in valoare maxima de 95.000.000 Euro in vederea completarii fondurilor necesare achizitiei.

Aprobarile respective s-au dat in urma dezbaterilor care au avut loc in cadrul sedintei pe baza documentatiei tehnico-economice care fundamenteaza achizitia si finantarea tranzactiei. Actionarii au avut la dispozitie si informatii detaliate care puteau fi consultate in urma semnarii unor acorduri de pastrare a confidentialitatii.

Finantarea achizitiei Oltchim se va face din fonduri proprii existente, din capitalul obtinut in urma majorarii capitalului social al Chimcomplex si din credite contractate de la institutii bancare si nebancare.

La majorarea capitalului social ne asteptam sa participe parteneri de afaceri care cunosc business-ul cu produse chimice si care vor sa-si consolideze pozitia de parteneri devenind actionari.

Actiunea de majorare a capitalului social al Chimcomplex urmeaza sa se realizeze etapizat in conformitate cu legislatia in vigoare.

Aceste aprobari ale AGEA, participarea la achizitia SC Oltchim si contractarea de credite pentru finantarea tranzactiei, constituie o etapa importanta in demersurile Grupului SCR – actionar majoritar dr.ec.Stefan Vuza – de constituire a Companiei Nationale de Chimie.

Nucleul acestei Companii va fi format din SC Chimcomplex SA Borzesti si SC Oltchim SPV (actionar principal va fi SC Chimcomplex SA Borzesti).

La inceput ambele societati isi vor pastra personalitatea juridica, vor functiona initial ca grup industrial denumit Compania Nationala de Chimie si ulterior, functie de evolutia legislatiei corporatiste, ca holding, etc.

Rolul acestei C.N. de Chimie va fi de polarizare, de atragerea altor societati comerciale din industria chimica in actiunea de consolidare, relansare si dezvoltare a acestei ramuri industriale.

De ce este nevoie de un proiect remarcabil pentru industria chimica?

Industria chimica din Romania s-a bazat pe importante resurse de materii prime: petrol, gaze naturale, sare, calcar, minereuri, etc., dar primele trei resurse au constituit matricea dezvoltarii acestei ramuri industriale; asa s-au creat marile rafinarii si combinate de produse petrochimice (chimia petrolului), de ingrasaminte chimice (chimia gazelor naturale) si de produse sodice / clorosodice (chimia sarii).

Pe Valea Trotusului in anii ’60 s-au concretizat toate aceste ramuri ale chimiei: prelucrarea petrolului – Rafo Onesti – produse petrochimice – CAROM Onesti – prelucrarea sarii si a gazelor naturale – Chimcomplex Borzesti.

Din aceasta constelatie numai Chimcomplex straluceste si in prezent.

La SC Chimcomplex SA Borzesti a avut loc o adevarata restructurare, dictata de exigentele economiei de piata. S-au oprit instalatiile energofage, instalatiile poluante si instalatiile nerentabile dar s-au construit instalatii noi cu consumuri energetice mici, instalatii de prelucrare / valorificare a unor produse secundare, instalatii de producere eficienta a energiei termice si ulterior doua instalatii de cogenerare care asigura integral consumul de abur si 40% din consumul de energie electrica; s-au rezolvat problemele de protectia mediului.

In evolutia societatii se remarca doua puncte de inflexiune: primul construirea si punerea in functiune in 1996 a electrolizei cu membrana schimbatoare de ioni – investitie de 75 mil.dolari – si privatizarea societatii in 2003.

Privatizarea si strategia aplicata de omul de afaceri Stefan Vuza – care in 12 ani a lasat profitul la dispozitia societatii pentru dezvoltare – a facut posibila investirea altor 70 mil.Euro in modernizarea instalatiilor. Remarcabila este integrarea energetica realizata prin functionarea instalatiilor de soda si a centralelor de cogenerare.

Politica de investitii concretizata prin aceasta integrare energetica – in anul 2015 s-a pus in functiune instalatia cogenerare 2 – si remodernizarea in 2014 a instalatiei de soda cu electrolizoare generatia a V-a, a determinat obtinerea de profit an de an, momentul culminant fiind anul 2015 cand EBITDA realizata a fost de 37 mil.lei la o cifra de afaceri de 200 mil.lei, astfel fiind pregatiti astfel sa dezvoltam business-ul prin infiintarea Companiei Nationale de Chimie.

SC Oltchim Rm.Valcea, companie in insolventa, este un combinat cu profil asemanator cu SC Chimcomplex SA Borzesti realizat cu cca 10 ani mai tarziu. La SC Oltchim SA se aplica tot chimia sarii, dar in locul valorificarii gazelor naturale – cum s-a procedat la Borzesti – s-au valorificat unele materii prime petrochimice (etilena, propilena, etc.). Restructurarea industriei de prelucrare a petrolului, facuta de „‘altii” si neadaptarea politicii de investitii la realitatea economiei de piata a determinat intrarea in insolventa a SC Oltchim SA Rm.Valcea.

Inainte de insolventa Oltchim avea cinci fluxuri tehnologice si realiza cifre de afaceri de peste 500 mil.Euro.

In prezent petrochimia de pe platforma Bradu este oprita, fabricarea pvc-ului este oprita, electroliza cu catod de mercur este oprita, instalatiile de pesticide sunt oprite incat functioneaza cu o singura instalatie de electroliza pentru soda caustica; productia de oxoalcooli / plastifianti este oprita si trebuie reprofilata iar productia de polioli / polieteri functioneaza la 60% din capacitate.

Acest nivel redus de functionare, lipsa de creditare bancara si anumite probleme din trecut, cu toate eforturile extraordinare ale actualei echipe manageriale fac ca evolutia societatii sa fie imprevizibila.

Mai mult, la sfarsitul celor trei ani de aplicare a planului de reorganizare creditorii nu au siguranta ca vor primi o parte din creante, decat in conditiile in care se vor vinde activele viabile ale societatii.

Vanzarea s-ar putea realiza catre un investitor care trebuie:
– sa aiba know-how-ul operarii unei astfel de afaceri;
– sa detina resursele financiare necesare preluarii partilor partilor sociale, realizarii investitiilor de mediu, modernizarii instalatiilor pentru eliminarea locurilor inguste la cele trei fabricatii si asigurarii capitalului de lucru
– sa poata moderniza, integra si dezvolta instalatiile pentru a fi competitivi si pentru crearea a noi locuri de munca.

Marii investitori din industria chimica au rezerve mari in a investi la Oltchim; consultanti importanti pentru privatizare in etapele anterioare au transmis documentatii la peste 200 de firme prin care erau invitate sa participe la procesul de privatizare. Nu au venit probabil din motive de nesiguranta economica si juridica dar si din cauza riscurilor specifice Oltchim, respectiv probleme de mediu, probleme sociale dar si probleme de imagine.

Managerii implicati, impreuna cu consultantii in pregatirea achizitiei Oltchim au muncit cu migala si profesionalism la asigurarea tuturor conditionarilor tranzactiei.

„Esential ,in succesul acestui proiect este ca noi, cei de la Chimcomplex avem solutii pentru relansarea Oltchim avand in vedere faptul ca operam in acelasi sector al industriei chimice, stim piata, cunoastem tehnologia, avem managamentul specializat in acest domeniu si am obtinut constant profit in ultimii doisprezece ani'”, afirma directorul general al Chimcomplex, Dumitru Coman.

Ecuatia privatizarii are o singura necunoscuta: daca creditorii Oltchim sunt corect informati si pregatiti sa vanda activele viabile la un pret realist.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Multa dezinformare. Multa minciunea.

    In primul rand, Vuza Stefan nu a dat dividende din Chimcomplex dar el si-a scos inzecit banii, prin suveici cu firme din grupul scr pe care il conduce si prin contractele de asistenta juridica nesimtite, incheiate.

    In al doilea rand, Chimcomplex nu are posibilitatea financiara sa preia Oltchim.
    Sa vedem: 95 mil euro din imprumuturi + 30 mil euro din majorare de capital social + 5 mil euro disponibilitati Chimcomplex = 130 milioane euro bani „disponibili” pentru achizitia Oltchim.
    Imprumuturi bancare de 95 milioane euro facute de Chimcomplex??? Trezirea la realitate! Inseamna indatorarea acestei firmei cu peste 100% !!!

    Chiar daca ar merge schema de mai sus, de unde bani pentru investitii de mediu, pentru modernizare, pentru materie prima la Oltchim? A, alte imprumuturi bancare cu ipotecarea activelor cumparate de la Oltchim. Atentie! Investitiile de mediu si de retehnologizare la Oltchim sunt mai mari decat achizitia Oltchim. Si atunci, ajungi sa indatorezi Oltchimul cu 100%! Ca in cazul Chimcomplex.
    De aceea Vuza nu e potrivit pentru cumparat Oltchimul, pentru ca nu are bani pentru asa ceva. E ca si cum un paduche se apuca sa „cumpere” si sa administreze un elefant!

    Tot bate toba de parteneriate de ani de zile. Ba cu SIF nu stiu care, ba cu Interagro, ba cu Tricon Energy iar mai nou ii baga in caldare si pe Raiffeisen si E.ON. Saracii ultimii doi in urma, habar nu au ca participa la privatizare :)))
    Apoi, cine se incumeta sa participe la un business cu Vuza??? Trebuie sa fie retardat, operat pe creier! Vuza l-ar fura ca pana acum cu firmele din grup.

    Iar acum mai face si pe salvatorul, dictand pretul achizitiei, vezi domne ca toti creditorii trebuie sa accepte pretul „realist” pe care il ofera el! El, care si-a batut joc de Somej Dej si a dat oamenii afara si l-a falimentat, vrea sa ofere aceeasi soarta si Oltchimului!

  2. Ce usor e sa bati campii… Am lucrat aici, la combinatul din Borzesti si tot ce pot sa zic este ca daca Vuza face si macar 10% din ce a facut pentru Chimcomplex, atunci Oltchim va ajunge pe drumul ce bun

LĂSAȚI UN MESAJ