La data de 19.11.2014, în jurul orei 10.30, un tânăr de 19 ani, din comuna Găiceana, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252, în afara localităţii Fundu Văii, din comuna Pânceşti, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și intrat în coliziune cu un parapet metalic de protecţie.

În urma evenimentului rutier, conducătorului auto a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ