20 aprilie 2024
ActualitateAccident rutier în municipiul Bacău

Accident rutier în municipiul Bacău

Joi, 05 ianuarie 2017, la ora 06:44, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină pe strada Calea Moldovei, din municipiul Bacău, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a situaţiilor de urgenţă ce ar fi putut apărea în urma producerii unui accident rutier.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de terapie intensivă medicală, încadrate cu șapte salvatori un medic și un asistent, care au constatat faptul că, în eveniment au fost implicate trei autoturisme.

De asemenea, s-a constatat că în accidentului rutier a rezultat o victimă, o femeie de 43 de ani, pasageră într-unul din vehicule. Pacienta a prezenta multiple contuzii, dar și un traumatism cranian și o plagă frontală dreapta. Femeia a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.



Pentru evitarea producerii unui incendiu, pompierii salvatori au acționat pentru deconectarea bornelor de la vehiculele avariate și au întreprins verificări pentru a nu exista scurgeri de combustibil.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri