Accident la Cotofanesti: doua masini s-au rasturnat

0


Două autovehicule s-au răsturnat și un conducător auto a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe fondul neacordării priorității de trecere.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii au cercetat împrejurările producerii unui accident de circulație produs pe DN 11A, în localitatea Coțofănești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un tânăr de 24 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 119G, la intrarea pe DN 11A nu acordat prioritate de trecere unei autoutilitare, condusă regulamentar de un bărbat de 40 de ani, din comuna Urechești și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului ambele vehicule s-au răsturnat în afara părții carosabile.

Conducătorul auto de 40 de ani a fost condus la Spitalul Municipal Onești, pentru îngrijiri medicale și a rămas sub observație.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ