Accident grav la OZN

16

Evenimentul rutier s-a produs duminică seară, în jurul orei 23.00, în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Bulevardul Unirii cu 9 Mai.

Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetări în urma accidentului, un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea o ambulanţă, având semnalele luminoase în funcţiune, şi transporta un pacient la spital, în momentul în care a pătruns în sensul giratoriu, dinspre Ştefan cel Mare, a intrat în coliziune cu un autoturism „taxi”, care venea dinspre Autogară.

În urma impactului, trei persoane aflate în taxi, respectiv două femei de 82 şi 94 de ani şi un bărbat de 83 de ani, din Bacău, au fost rănite şi transportate la spital, doar unul dintre pasageri fiind mai grav.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu etilotestul, rezultatele fiind negative, poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest accident.

FOTO: Nicu Chiriac


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

16 COMENTARII

    • Esti sigur? Unde ai mai vazut oameni mari sa joace ascunslea la volan? Intr-un sens giratoriu trebuie sa vezi si sa fii vazut. Este la fal ca marcajele de pe Stefan cel Mare. Ati mai vazut undeva benzi de circulatie serpuitoare pe o strada dreapta?

      • Giratoriul nu are nici o vina …”profesionistii” sunt care cauta scuze..doar nu trec masini de jucarie pe acolo ce naiba …daca casti ochii nu patesti nimic..

        • Sensul giratoriu nu are nici o vina. Vina apartine soferului de ambulanta care circula numai cu semnalele luminoaste puse in functiune desi legea spune clar (acustice si luminoase).
          Cand urmeaza sa intri intr-un giratoriu, intorci capul sa te asiguri, nu te uiti dupa sens sa vezi cine ar putea veni.

  1. Nu stiu de ce nu se rezolva odata cu acest furuncul din Bacau. Cred ca unii dintre „edilii ‘ nostri asteapta sa se intample un accident grav ca sa faca un sens giratoriu normal .

  2. Da-da! OZN-ul e vinovat, semaforul de pe Mioritei si alinierea planetelor! Pe dracu bot gramada! Ce vizibilitate va doriti biciclistilor de va tot dati cu parerea. La sensul giratoriu de la statuie la Stefan la 300 m mai sus , aveti gaura in statuie de vedeti prin ea. Invatati regulile de circulatie si voi si taximetristul. PS. In zona mai sunt si camere de monitorizare, pana sa deschidem gura hai sa vedem cine nu a dat prioritate la salvare.
    PS. Pt biciclisti si alte spete: accidentul s-a produs noaptea la 23:00 – cat de chior si surd sa fii fost sa nu vezi si sa auzi semnalele luminoase si acustice de la ambulanta? Intr-adevar ! Trebuie daramat OZN-ul ….

      • Asa o fi… dar pe cele luminoase nu le-o fi vazut?era 23:00 ….Ideea mea era ca nu trebuie sa acuzam/daramam sensul giratoriu pe motiv ca nu este vizibilitate, doar pt ca unii „biciclisti” nu stiu sa circule in „rotunda”. Hai sa daramam si podul de la Margineni sau Orizont ca doar nu avem vizibilitate in „partea ailalta”

LĂSAȚI UN MESAJ