În dimineața zilei de 09.06.2014 polițiștii au fost sesizați prin 112, despre faptul că în satul Lespezi a avut loc un accident de circulaţie cu victime omeneşti.

Dinprimele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști a rezultat că un tânăr de 23 de ani din comuna Blăgeşti, care conducea un autoturism pe strada Veteranilor din satul Lespezi, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (curbă la stânga) a părăsit partea carosabilă şi a intrat cu autoturismul în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei de mers.

În urma evenimentului rutier conducătorul auto și cei doi pasageri din autoturism, de 29 și 43 de ani au fost transportați la Spitalul Orașului Buhuşi pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influența alcoolului.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ