Unii au un fel de atractie magnetica pentru hârtie (sau, ma rog, calculator) si scriu acolo cam tot ce le trece prin cap, asediind apoi redactiile literare cu productiile lor. Pe care, musai, si le imagineaza nemaipomenite, "epocale", facându-si singuri (autorii) o zornaitoare reclama. Mai nabadaiosi, altii chiar te someaza sa-i citesti, si te asasineaza cu telefoanele si insistentele lor, solicitându-ti, imperativ, parerea. Neaparat pozitiva, altminteri o fac pe ofuscatii, se cred persecutati, împinsi la o nemeritata margine, pe când ei se cred în centru, acolo unde ar trebui sa focalizeze atentia si sa beneficieze de laude, de popularitate, publicitate. Dar pentru ca viata-i diversa si nu uniforma (ce plictiseala ar fi, Doamne!), mai exista si o categorie de creatori incredibil de modesti, de discreti. Ei nu se reped sa scrie cu tot dinadinsul, chiar daca au ceva de spus, nu au ambitia de a umple rafturi de biblioteca si a apuca de picior macar o bucatica de glorie. Au o bogata cultura literara, repere valorice de prim rang, spirit critic, selectiv, de unde si o anumita sfiiciune si îndoiala în ceea ce priveste propriile puteri creatoare. Stiu cât de greu este sa fii cu adevarat original, sa ai o voce numai a ta, cu un timbru inconfundabil. Chiar daca au talent real, acesta nu-i chinuie ca pe alti semeni, si nu le da mereu ghes sa iasa în fata, sa se impuna ca autori. Sunt oameni speciali, dotati cu sensibilitate, ironie, simtul masurii, al ridicolului, si cu o infinita rabdare în a-si slefui scrisul. Constantin Donea face parte din aceasta placuta, civilizata, reconfortanta minoritate. Îl cunosc de ani de zile, stiu ce recunoscut specialist în folclor este, cât de bine stapâneste tainele culturii traditionale, de care este pasionat, îl apreciez ca om de idei (generos în a le împartasi) si de initiative culturale temeinice. Multe lucruri bune si frumoase a realizat, lasând urme care conteaza, în vremea când era responsabil de Directia Judeteana pentru Cultura, Culte, Patrimoniul Cultural National. Am spus responsabil pentru ca acesta este cuvântul cel mai potrivit, care-l caracterizeaza pe deplin, grija cea mai mare a domniei sale fiind îndreptata spre cunoasterea, perpetuarea si sporirea mostenirii culturale, adusa la zi, îmbogatita, împrospatata cu forte si valente noi.
Mult timp, Constantin Donea s-a daruit multiplelor treburi, obligatiilor profesionale, si celorlalti, amânându-se pe sine, desi, sporadic, a publicat poezie în reviste de cultura. Dar iata ca, mai deunazi, mi-a facut o foarte placuta surpriza, aducându-mi în dar primul sau volum de versuri intitulat, sugestiv, "Solstitiu de iarna", aparut la Editura Niculescu, Bucuresti. Un volumas elegant, cu o coperta si desene datorate maestrului Ilie Boca, si închinat Doamnei Marilena. Sunt 92 de poeme, minimaliste, ferite de orice retorica, de un lirism dens, concentrat. O poezie confesiva, de esente tari, îndelung decantate, caligrafiate în linii subtiri, de stampa japoneza. Încântatoare poeme, cristaline, care raspândesc o lumina difuza, filtrata prin catifeaua melancoliei, continând si un sâmbure de tonica autoironie, care nu putea sa lipseasca unui sceptic jovial, asa cum este Constantin Donea, senin si cald împacat cu toate ale vietii, chiar în miezul unui solstitiu de iarna.
Carmen Mihalache
ACCENT: Viata pe datorie
