Adunari si scaderi, arii si perimetre, diagonale, tetraedu, medii geometrice, functii, dar si geometrie in spatiu. Sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-au avut de rezolvat absolventii clasei a VIII-a, care au sustinut ieri ultimul examen – la Matematica – din Evaluarea Nationala 2014.

Subiectele de la examenul de Matematica pe care l-au sustinut ieri absolventii clasei a VIII-a au fost „fara capcane”, dupa cum au spus examinatorii, si puteau fi terminate in circa 40 de minute. Chiar si asa, primii elevi au inceput sa iasa din sala de examen abia dupa o ora si 45 de minute, aproape de finalul timpului de 2 ore alocat. A fost mai usor, au spus candidatii, cu subiecte bine structurate, aproape ca la simularile din primavara.

Emotiile parintilor

Ora 9.15. In curtea Scolii „Mihai Dragan” se simtea emotia traita de parintii care isi asteptau copiii abia intrati in salile de examen. „La cât de greu a fost la Româna, e normal sa avem emotii. E primul lor examen, va dati seama ca e greu …”, ne-a declarat Ozana Roman. Si la Scoala „Mihail Sadoveanu”, parintii pareau nelinistiti, dar increzatori ca „macar la Matematica sa fie mai usor”, dupa cum ne-a spuns tatal lui Bogdan, absolvent al clasei a VIII-a B. Cum se apropia ora 11, ora in care se finaliza examenul, tensiunea era si mai mare la scolile „Al. I. Cuza”, „Spiru Haret” sau la Colegiul „V.Alecsandri”.

Bucuria copiilor

Fata de examenul la limba si literatura româna, acum elevii au iesit mult mai veseli din salile de examen, mult mai relaxati si fericiti ca subiectele au fost usoare.

„A fost usor. Mai usor ca la Româna si chiar ca la simulare. Am scapat de Evaluareee …”
Ovidiu, elev

„Am facut ceva. Subiectul al doilea a fost mai greu. O sa iau foaia acasa, sa ma mai uit pe ea. Vreau sa ajung la «Alecsandri», poate reusesc sa iau o nota mare.”
Ioana, eleva

„Am scris mai mult ca la Româna. Sapte pagini, frate! A fost usor, poate iau vreun 9 asa…”
Cosmin, elev

Primele rezultate vor fi afisate vineri, 27 iunie, pâna la ora 16.00, iar, in aceeasi zi, elevii nemultumiti de notele obtinute pot depune contestatii pâna la ora 20.00. Rezultatele finale de la Evaluarea Nationala 2014, dupa solutionarea contestatiilor, vor fi afisate marti, 1 iulie.

„Pentru un elev constiincios, subiectele au fost de nota 8. Ma refer la acel elev care a fost zi de zi la scoala si si-a facut temele. Pentru cei perseverenti, examenul e de nota 10. Dar anul acesta nu o sa mai fie multi de 10 la matematica pentru ca vorbim de subiecte … «mai lucrate, mai sensibile si mai analitice» fata de anul trecut. Parerea mea este ca cea mai mare pondere a notelor va fi intre 8 si 8.50.”
Florentina Vieru, profesor de matematica la Scoala „Ion Creanga”

„Au fost subiecte mai bine structurate decât anul trecut, astfel incât ii va departaja pe elevii care au invatat. Pentru nota 8 subiectele au fost acceptabile. De la 8 la 10, in schimb, subiectele au fost foarte bune pentru departajare. Au fost subiecte gândite in favoarea elevilor.”
Eugen Tarasa, profesor de matematica Scoala „Alecu Russo”

Mai multi absenti

Daca la proba de Româna au absentat 255 de elevi, la proba scrisa de Matematica au lipsit 274 de candidati, din cei 5.608 inscrisi.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ