25 aprilie 2024
CulturăVIDEO: A sunat primul gong al Festivalului Gala Star

VIDEO: A sunat primul gong al Festivalului Gala Star

Vineri, 4 aprilie, la ora 16, in Sala mare a Teatrului Municipal “Bacovia” a sunat primul gong al maratonului teatral Gala Star, editia a IX-a. Timp de cinci zile, pe scena municipalului vor evolua 10 actori, din trei tari, in tot atâtea spectacole, spectacole concurs, one man show.

Interesul bacauanilor pentru acest festival s-a vazut si din numarul mare de spectatori inca de la primul recital. Au onorat cu prezenta festivitatea de deschidere oficialitati locale, deputati si senatori, artisti, scriitori, regizori, presa locala si nationala.

“Un asemenea festival arata ceva nou actorului, pentru ca actorul este singur pe scena, el trebuie sa gaseasca o personalitate asa de profunda, pentru a realiza rolul, el este analizat la fiecare gest, la fiecare gând, este un fel de laborator al conduitei umane. Mi se pare ca traim intr-o societate in care nu mai comunicam, asa ca un festival de o asemenea structura ne arata necesitatea observatiei omului cum se exprima, cum se imbraca, cum gândeste si cum simte personajul. Ca membru al juriului, sunt convins ca toti actorii se vor ridica la nivelul acestui festival”, ne-a declarat regizorul Alexander Hausvater, inainte de inceperea festivalului.



Conform traditiei, in fiecare seara, de la ora 21, este programat un recital extraordinar, sustinut de mari aristi ai scenei românesti si internationale, cum sunt Maia Morgenstern, Florin Piersic jr., Nick Mancuso, trupa teatrului Bacovia cu spectacolul “Vârciorova” sau Eliza Noemi Judeu, cu spectacolul “Calin(poveste modena).

“Festivalul International al Recitalurilor Dramatice Gala STAR a debutat acum noua ani cu o oarecare neincredere, insa el a crescut an de an, anul viitor vom marca 10 ani de când in Bacau avem un adevarat festival, un festival al actorului, noi avem nevoie de el, bacaunii sunt alaturi de noi, cum in fiecare an am beneficiat de sprijinul comunitatii locale, a Primariei si Consiliului Local”, a spus Adrian Gazdaru, director al Teatrului “Bacovia”.

gala-2

Dupa festivitatea de deschidere, au intrat in concurs actorii Monica Musat, cu recitalul “Iubire persana” si Mihaela Michailov, in spectacolul “Copii rai”.

Trustul Media DESTEPTAREA, partener media al Galei, va va tine la curent cu desfasurarea festivalului Gala Star.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri