20 aprilie 2024
CulturăA murit poeta Nina Cassian

A murit poeta Nina Cassian

Poeta Nina Cassian a decedat marți, la vârsta de 89 de ani, la New York, au declarat pentru AGERPRES surse apropiate scriitoarei.

Poeta Nina Cassian (Renée Annie Ștefănescu) s-a născut la Galați, la 27 noiembrie 1924.

Poetă, prozatoare și traducătoare, autoare de lieduri și muzică de cameră, Nina Cassian s-a stabilit în SUA din 1985. A făcut școala primară și primele clase liceale la Brașov (1926-1936), luându-și bacalaureatul la București, în 1942. A urmat cursuri de actorie, cu Beate Fredanov și Alexandru Finți, și pictură, la școala lui M.H. Maxy și cu Georg Lowendal. A studiat muzica cu Constantin Silvestri, Mihail Jora ș.a. A audiat cursuri de filologie la Universitatea din București.



A fost redactor la ‘Rampa’ (1947-1948) și ‘Urzica’ (1949), profesor la Școala de literatură “M. Eminescu”.

A debutat în 1945, în România liberă, cu poemul “Am fost un poet decadent”. Primul său volum, de expresie avangardistă, “La scara 1/1”, apare în 1947.

În următorii ani, poeta a cedat presiunilor ideologice ale epocii, scriind versuri proletcultiste: “Sufletul Nostru” și “An viu — nouă sute și șaptesprezece” (1949), “Tinerețe” (1953), “Florile patriei” (1954), “Versuri alese” (1955). După 1957, revine la un lirism autentic, publicând volumele “Vârstele anului”, “Dialogul vântului cu marea” (1957), “Sărbătorile zilnice” (1961), “Ambitus” (1969), “Loto-poeme” (1972).

A scris numeroase cărți pentru copii, cea mai cunoscută fiind ‘Nică fără frică’ (1950); a tradus din V. Maiakovski, Moliere, H. Heine. A compus muzică vocală și instrumentală, a scris și piese pentru teatrul de păpuși.

În anul 1985 s-a expatriat, stabilindu-se în SUA, unde a continuat să publice proză și poezie. În ultimii ani a publicat volume de memorialistică ‘Memoria ca zestre’.

În Anglia i-a apărut volumul de versuri ‘Call Yourself Alive’ iar în Statele Unite, ‘Life Sentence’, traduceri reușite ale volumelor din țară, precum și volume noi, precum ‘Take My Word for It!’, ‘Blue Apple’ și ‘Lady of Miracles’, care s-au bucurat de succes. Poemele sale au apărut în revistele americane ‘The New Yorker’, ‘Atlantic Monthly’, ‘New England Review’ și ‘American Poetry Review’.

În 2005, Cassian a lansat, la Institutul Cultural Român din New York, al treilea volum memorialistic, ‘Memoria ca zestre. Cartea a III-a’, după ce în 2003 și 2004 lansase, în România, primele două volume din acest jurnal autobiografic.

La 10 noiembrie 2008, în cursul unei vizite în România (alături de soțul său), și-a lansat ‘Spectacol în aer liber’ (o antologie de poezie) și ‘Confidențe fictive’ (o colecție de nuvele de dragoste). În 2009, la Editura W.W. Norton îi apărea un nou volum de poezii: ‘Continuum. Poems’ (‘Continuu. Poeme’).

În 2010, Editura Cărțile Tango a publicat ‘Memoria ca Zestre (3 vol.)’ a Ninei Cassian.

‘Viața mea este o carte deschisă”, declara atunci, pentru AGERPRES, scriitoarea, dezvăluind că volumele sale de memorii cuprind povestea iubirilor “reușite sau avortate”, a dezamăgirilor unei intelectuale care a crezut sincer în “iluziile comunismului”, dar și a exilului său american, în care a avut “norocul” de a-l fi întâlnit pe soțul Maurice, care i-a “salvat viața”.

A fost distinsă cu Premiul de stat în 1950, Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1969 și cu ‘Leul literar’ pe anul 1994, acordat de ‘New York Library’.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri