19 martie 2024
ActualitateA început vaccinarea vulpilor împotriva turbării

A început vaccinarea vulpilor împotriva turbării

Veterinarii băcăuani au demarat, oficial, campania din acest an de vaccinare antirabică a vulpilor din judeţ. Pe anumite suprafeţe, măsura se efectuează cu ajutorul avioanelor care, astfel, distribuie momeli vaccinale pe suprafeţe întinse, dar şi manual, în jurul localităţilor, prin gestionarii Fondurilor de vânătoare, evident, cu asistenţă din partea medicilor veterinari oficiali.

„Campania se desfăşoară în fiecare an în scopul supravegherii, controlului şi eradicărea turbării la vulpe. Distribuţia aeriană, cu avionul, pentru toate judeţele din Moldova, are loc cu plecare de pe aerodromul din Iaşi. Numai judeţul Bacău deţine 6.053 km pătraţi de fond cinegetic cu 761 vizuini depistate şi aproximativ 1.294 de vulpi”, a declarat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău.

Vaccinarea va elimina sau va reduce în mare măsură transmiterea bolii atât între animalele sălbatice, cât şi de la animalele sălbatice la cele domestice sau la om. În acest context, veterinarii băcăuani atrag atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă, în general, vulpile, dar şi momelile găsite, eventual, în locurile publice.



Astfel, trebuie ştiut că, în cazul în care găsiţi o momeală intactă, într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, va trebui lăsaţi momeala în acel loc. În scimb, dacă găsiţi momeala într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, mai întâi, protejaţi-vă mâinile cu mănuşi, apoi, cu ajutorul unei pungi de plastic, luaţi momeala şi încercaţi să o plasaţi într-o zonă împădurită. „Dacă găsiţi o momeală a cărui ambalaj (înveliş) este desfăcut, spart sau distrus, cu mâinile protejate de mănuşi, plasaţi momeala într-o pungă de plastic şi arucaţi-o într-un container de gunoi”, a precizat Florin Baltă.

Populaţiile de vulpi reprezintă principalul rezervor de virus rabic.

Vulpile turbate pot transmite virusul prin muşcătură : oamenilor, animalelor de companie şi celor domestice. În cazuri izolate, rabia poate fi transmisă la animale sau om prin contaminarea rănilor deschise de la nivelul pielii sau mucoaselor, cu saliva animalelor bolnave. După pătrunderea virusului în organism, de la nivelul nervilor periferici acesta migrează către sistemul nervos central. Atenţie!, căci după apariţia semnelor clinice, evoluţia bolii este fatală.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri