Să hamletizăm puțin: A fi sau a nu fi director de teatru? Aceasta-i întrebarea! Și e la ordinea zilei acum, în Bacău, când postul de director e liber și ambițiile și veleitarismul unora dau în clocot. Pentru că sunt destui amatori de măriri, indivizi care se văd în posturi importante. Dar a fi director de teatru e o misie foarte grea, nu-i nicidecum o agreabilă sinecură. De care să te „achiți” între două trenuri.
Dimpotrivă, poate e cel mai greu rol din teatru. Mai ales pentru că în acest domeniu, al instituțiilor artistice în general, nu a avut loc nicio reformă reală, administrarea lor rămânând cea de pe vremuri. Lucrurile s-au schimbat însă, altele sunt realitățile trăite. Apoi, în artă sunt probleme specifice, iar modul de evaluare și unitățile de măsură ale muncii prestate sunt diferite de cele din producția materială. Aici se aplică alte principii și criterii, teoria și practica fiind strâns legate. Așa că nu poate veni cineva din afara domeniului și să pretindă că are competențe.
Pentru că oamenii din teatru (care-i numesc pe ceilalți „civili”, având o lume a lor, dar și o groază de orgolii, îndreptățite sau nu) se vor revolta și vor spune imediat: cine e ăsta sau asta care ne spune nouă, ”în casa noastră”, ce să facem? Pe scurt, ca să fii un bun director de teatru trebuie să fii un profesionist respectat, o autoritate în domeniu.
De aceea, și la noi, ca în toată lumea, marii directori de teatru au fost și sunt nume ilustre (Lucia Sturdza Bulandra, Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Vlad Mugur ), actori de prim rang, regizori creatori de școală, dramaturgi reputați. Adică oameni care au viziune, un program estetic bine articulat, fiind animatori de excepție ai fenomenului teatral. Ca „să duci un teatru în spinare” îți trebuie caracter puternic, nervi de oțel, diplomație, generozitate.
Asta, pe lângă o solidă cultură umanistă, cultură de specialitate, temeinice cunoștințe profesionale, prestigiu de necontestat. Trebuie să te dedici total muncii tale și să iubești actorii, mai cu seamă (apropo, sper să revăd, cât de curând, fotografiile cu actori în foaierul Teatrului Bacovia), să te lupți pentru punerea lor în valoare, să-i servești prin repertorii bine alese, aducând regizori care să-i vadă în rolurile potrivite talentului, personalității lor.
Să ai ambiția și voința de a construi o trupă, care să funcționeze la cele mai înalte cote. În final, reproduc spusele lui Ion Caramitru, un om care chiar a făcut ceva important pentru teatrul românesc, având o îndelungată experiență și știind exact cum stau lucrurile aici: „Teatrul e frumos când îl vezi în seara de spectacol. În culise, lucrurile nu sunt atât de simple. E o lume mică și extrem de sângeroasă”. Aviz amatorilor, care pot fi lesne sfâșiați.
