A fi mai mult decât profesor

0


Tare m-as fi mirat sa avem o perioada de examene cât de cât normala. L-am auzit pe ministrul Educatiei dând tot felul de asigurari despre masurile luate, ca sa fie totul corect, ca la carte. Da, de unde? Singurul lucru care s-a petrecut, ba chiar a sarit în ochi, a fost simplitatea subiectelor, unele fiind chiar ceva de genul mura-n gura.

Cum ani de-a rândul au fost o multime de reclamatii despre cerinte cu grad prea ridicat de dificultate, despre baremuri încâlcite, exprimate confuz sau gresite pur si simplu, iata ca s-a mai luminat zarea, ca rezultatele sa fie mai bune si toata lumea multumita, elevi, parinti, bunici, etc. Ca doar nu mai e mult pâna la alegerile viitoare.

Chiar si asa, productia de perle a elevilor a fost „mirifica”, iar tentativele de fraudare si fraudele propriu zise nu au lipsit din peisaj. Ce sa mai zicem despre imensa stupiditate a celor din Harghita, cu stampila agramata pe care era scris evaloare? Se vede treaba ca, de atâta reformare, sistemul nostru de învatamânt e bramburit rau de tot si grav bolnav. Stiind asta, nu încetez, totusi, sa ma întreb: oare câti dintre profesorii, dintre specialistii, evaluatorii din sistemul de învatamânt, cei care se ocupa de programe scolare, de grile, teste, cerinte, baremuri, îsi mai amintesc o celebra vorba a lui Albert Einstein: „Arta suprema a profesorului este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si bucuria cunoasterii”.

Si asociez celebrele vorbe ale savantului cu niste raspunsuri simpatice (si usor naive, desigur) ale unor elevi la o ancheta (publicata în „Dilema veche”) despre profesorul ideal. Unul dintre acestea e foarte plastic si suna asa:

„As vrea sa îl doara burta, nu de la vreo mâncare stricata, ci de la cât de mult a râs cu elevii sai. Sa îl doara ochii de la cât de mult a citit. Sa îl doara în gât de la cartile frumoase despre care le-a povestit altora. Sa fie mai mult decât profesor: sa fie om, prieten…” Si alti elevi creioneaza un portret al profesorului ideal, care ar trebui sa fie pasionat de profesia lui si nu plictisit, deschis si nu rigid, comunicativ, empatic, cu simtul umorului, în fine, care sa predea altfel…

N-ar fi rau sa fie bine, vorba humulesteanului, adica sa avem profesori cât mai aproape de un model ideal de dascal cu vocatie. Stiu cât de greu este acest lucru.

Profesorii din ziua de azi sunt coplesiti de o sumedenie de cerinte birocratice, de o formularistica stufoasa, de stimulari, strategii zis moderne, metode activ-participative, focusari, diagrame, mijloace multimedia… Nimic nu tine însa loc de vocatie. Gândindu-ma la profesori, la importanta fundamentala a meseriei lor, una dintre cele mai nobile, îmi amintesc un grav avertisment lansat cândva de Malraux, într-un faimos discurs:

„Cea mai puternica civilizatie pe care a cunoscut-o omul, civilizatia noastra, poate distruge pamântul: ea nu poate forma un adolescent”. Cred ca aceasta este, la ora actuala, cea mai importanta problema a învatamântului, a educatiei, într-un ceas tulbure al omenirii, când cultura si valorile umaniste, care nu sunt în gratiile noilor generatii de birocrati de la Bruxelles, sunt puse la grea încercare.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ