Mă tot întreb ce fel de criză politică poate fi aceea în care, brusc, fără nici un fel de pregătire dinainte, se apucă doi lideri să se cotonogească. La fel ca şi în cazul premierului Grindeanu (căruia poate o dată şi odată o să-i aflăm şi gradul), scandalul dintre liderul PSD şi premierul Tudose a izbucnit brusc.
Nimic nu anticipa această problemă care nu pare să aibă la bază vreun fundament politic. Adică, să nu spună cineva că, brusc, premierul a descoperit că are miniştri „penali” şi din cauza asta nu mai poate guverna. În paranteză fie spus, a fi „penal” nu înseamnă absolut nimic, decât că o persoană sau o instituţie a acuzat pe cineva că ar fi făcut ceva. Vinovăţia o stabileşte, totuşi, judecătorul.
Într-o ţară normală, scandalul ar fi despre nimic. Dar, aşa cum am mai spus-o, noi nu suntem o ţară normală şi de aici nenumărate discuţii generate, în principal, de organele de propagandă.
Aşadar, avem un conflict între premier şi şeful principalului partid de guvernământ. Am mai avut în vară unul similar şi atunci am asistat la o situaţie fără precedent: o moţiune de cenzură pentru debarcarea propriului Guvern. Teoretic, şi acum s-ar putea rezolva similar: e o sesiune parlamentară diferită faţă de cea în care a fost demis Grindeanu, deci parlamentarii care au iniţiat-o pe cea de astă-vară, pot iniţia din nou o moţiune. Întrebarea este dacă PSD doreşte să mai ajungă din nou la o astfel de confruntare.
O confruntare generată de faptul că liderul actual al partidului nu poate fi şi şef al Guvernului şi trebuie să desemneze un reprezentant. Dar reprezentantul trebuie aprobat de preşedintele ţării, şi de aici instabilitatea politică din acest an. Desigur, Constituţia spune că preşedintele n-are puterea de a respinge propunerea celor care au câştigat alegerile, însă, pe vremea când Băsescu avea la mâna Curtea Constituţională, aceasta a interpretat că preşedintele poate respinge o singură dată propunerea de premier.
Şi am ajuns la miezul problemei: criza politică prefigurată la orizont nu este creată nici de situaţia economică a ţării, nici de modul în care coaliţia de guvernământ aplică programul de guvernare (deşi ar fi multe de zis pe această temă); totul are ca singură explicaţie confruntarea dintre Puterile Statului într-un plan dar şi dintre o parte a Puterilor Statului şi Statul Paralel, pe alt plan. Justiţia se confruntă cu Legislativul pentru că vrea să legifereze şi ea. Executivul (partea prezidenţială) vrea o tot mai mare putere asupra Legislativului dar şi asupra Justiţiei. O parte a Justiţiei se confruntă cu Executivul pentru a-l împiedica să guverneze.
La toate acestea se adaugă Statul Paralel care, insinuat în toate cele trei puteri fundamentale şi cu sprijinul celei de-a patra – presa – încearcă să obţină controlul total al societăţii. Toate aceste conflicte au ajuns să distrugă bruma de democraţie care se lipise de România; votul – care ar fi trebuit să fie singurul argument în orice dispută – a ajuns să fie ignorat deoarece Puterea este exercitată tot mai mult de către persoane care nu au fost alese de electorat, ci numite de câte cineva.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
