Născut ucrainean și mort ca polonez, Stanislaw Jery Lec mi-a spus că „este foarte periculos să trăiești. Cine trăiește moare”. Mi-a plăcut atât de mult zisa sa, încât, neputându-l contraargumenta, mi-a venit mereu să-l iau la palme.
Apoi, nu mai țin minte cine, un alt cugetător m-a tras de mânecă, spunându-mi că avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri. Aiurea, mi-am zis eu bucuros, întrucât mi-am construit imediat contraargumentarea.
Aiurea, mai ales în ceea ce privește moartea, căci toți murim la fel: singuri. Chiar și atunci când suntem înconjurați de alții. Când o să aveți chef de experimentul acesta, îmi veți da dreptate.
Aud despre faptul că înmormântările sunt ceremonii foarte diferite. Nu doar pe meridiane diferite ale lumii, ci chiar și în sătucuri mioritice învecinate. Diversitatea aceasta funebră este o realitate.
Chiar și în cadrul aceluiași cult religios există deosebiri mari în ceremonia înmormântării. Depinde cine oficiază slujba, cine este decedatul, care este tariful, care este tradiția comunității… Înmormântarea a devenit un lux.
Nu vorbesc doar despre transformarea acestui eveniment de către administrația patriarhului Daniel într-un eveniment comercial. Sunt muritori mioritici care gestionează pensia zeci de ani, dacă Dumnezeu îi lasă să supraviețuiască, numai pentru a … onora acest eveniment.
De parcă înmormântarea ar fi scopul suprem al vieții. Cu siguranță, veți zice, nu sunt doar hipercritic; m-ați putea acuza chiar și de blasfemie. Povestea asta a poverii deșănțate a ceremonialului de înmormântare pare a fi la fel de peste tot. Unii însă se adaptează.
Ați auzit, desigur, că în Japonia, o țară în care tradițiile și credințele chiar fac parte din sufletul nației, a fost creat un robot programat să joace rolul unui călugăr budist care poate oficia slujba de înmormântare.
Robotul, care n-a inaugurat încă nicio trecere pe celălalt tărâm, are câteva avantaje: tarife rezonabile ( 450 de dolari, comparativ cu tariful de 2.200 de dolari, perceput de călugărul budist); este foarte prompt; nu știe ce este discriminarea etc.
Un critic, venerabil călugăr budist, pornind de la gândul că religia are și suflet, s-a întrebat, retoric, dacă și robotul-călugăr posedă așa ceva… Ce aș putea anticipa?… Devenind foarte scumpe locurile de veci în cimitirele Terrei, nu m-ar mira dacă, într-o bună zi, o firmă de pompe (ce denumire!) funebre ar propune înființarea unor cimitire pe o stea, de pildă.
Tarifele, în condițiile unor prețuri zero pentru locul de veci și a unor prețuri mici de transport (teleportarea va deveni o realitate…) ar fi mult mai reduse. Firma de pompe funebre le-ar oferi rudelor supraviețuitoare și îndurerate doar niște coordonate astronomice.
Seara și noaptea, îndurerații, folosind telescoape, stând cu ochii pe steaua-cimitir, vor putea privi către mormântul celui drag, vor trimite bezele romantice. N-ar fi exclus ca acest proiect revoluționar să fie susținut furibund chiar și de ONG-uri ecologiste, căci morții, ar argumenta aceștia, poluează planeta. Mă gândesc la faptul că ar putea intra în scenă chiar și niște excentrici care și-ar cumpăra câte o stea-cimitir.
Povestea asta ar turna gaz pe foc. S-ar putea să nu existe atâtea stele câte cimitire-stea personale ar fi dorite. S-ar ajunge la licitații, la… Dar cine ar gestiona aceste licitații? Un fel de SEAP mioritic?…
Este o variantă… Dacă toate premoniții vor prinde viață, locurile de veci… stelare vor ajunge la prețuri exorbitante. Și atunci o vom lua iar de la capăt… Baba Leanța și moșul Ion, baba Hana Kioko și moșulică Akemi Akihito vor prefera din nou cimitirul terestru și unduirile glasului preotului sau al călugărului budist… Iar robotul-preot va intra în șomaj. Istoria se repetă…
