Unde apă nu-i, nimic nu e

Prin 2000, cred, publicam un reportaj din Bereşti Bistriţa, în care subiectul era starea jalnică în care se găsea o instalaţie de irigare a terenurilor agricole, funcţională cu ani în urmă.

La acea dată, panourile electrice erau distruse, pompele dispăruseră, aceeaşi soartă au avut-o apoi şi conductele de transport al apei. Tot atunci consemnam şi faptul că nu era un caz singular, în aceeași situație fiind şi alte staţii de pompare şi irigare din judeţ.

S-a distrus şi s-a furat tot, mii de hectare au rămas fără irigaţii, culturile fiind serios dijmuite de secetele prelungite. În judeţ, suprafaţa agricolă era de 320.000 de ha, dintre care peste 20.000 erau amenajate pentru irigaţii, acum, după unele informaţii, în sistem centralizat mai sunt irigate 72 de ha, deci 7 la sută.

Sporadice voci s-au mai ridicat prin Parlament, rare şi neconvingătoare luări de poziţii în favoarea reluării investiţiilor în acest domeniu s-au mai auzit pe plan local. Nu sunt bani, a fost răspunsul.

În Guvernul Ponta, ministrul Constantin pregătea un Program Naţional de Irigaţii, avea şi bani. Guvernul a căzut, ministrul a plecat, Programul a murit, de aceea iniţiativa agricultorilor din Negri, sprijiniţi şi de Consiliul Local, de primărie, de a înfiinţa o asociaţie care să aibă ca obiect de activitate atragerea de fonduri guvernamentale şi europene în vederea achiziţionării instalaţiilor de irigare şi punerea lor în funcţie poate fi considerată lăudabilă, mai ales că terenurile din Negri se pretează la irigaţii, există sursă de apă.

Problema este însă de interes naţional, de strategie naţională, de securitate alimentară şi cu o floare de la Negri, nu se face toamnă bogată.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"