28 martie 2024
SportRevanșă cu CSM 2007 Focșani

Fotbal/ Liga a III-a

Revanșă cu CSM 2007 Focșani

Aerostar Bacău își continuă seria meciurilor de verificare. După ce sâmbătă a remizat, 2-2 (goluri Vraciu și Tudorache, respectiv R. Popa și Negoiță), pe terenul viitoarei colege de serie, CSM 2007 Focșani, săptămâna aceasta, singura divizionară C a Bacăului va susține alte două teste.

Astăzi, de la ora 18.00, „aviatorii” vor juca din nou cu Focșaniul, de data aceasta pe stadionul „Aerostar”, pentru ca vineri sa întâlnească o altă adversară din campionatul Ligii a III-a, CSM Roman. La revanșa de azi cu CSM 2007 Focșani, băcauanii nu vor putea conta pe Strat, accidentat.

Vor reveni, în schimb, în echipă, Chirilă și Mihăeș. Cei doi au absentat justificat la amicalul de sâmbătă: Chirilă a fost mire, în timp ce Mihăeș i-a fost naș.



„Chiar dacă suntem într-o perioadă de acumulări fizice, aceste meciuri de pregătire ne prind bine.

Îmi pot face o impresie cât mai exactă asupra lotului, mai ales că, până la finalul săptămânii intenționez să renunț la câțiva jucători”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care a adăugat: „Lotul arată foarte bine atât valoric cât si numeric, singurul capitol la care am înregistra unele probleme fiind cel rezervat jucătorilor U19”.

În altă ordine de idei, până la finalul acestei săptămâni, este de așteptat ca FRF să dea publicității componența seriilor Ligii a III-a.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri