Oaspeți din Oberhausen în Bacău

    Elevi nemți printre „ferdinandiști”

    În aceste zile, 14 elevi ai Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău și două cadre didactice coordonatoare, prof. Oana Briahna și prof. Cosmina Diaconu, sunt gazdele unui grup de elevi din Oberhausen, Germania, însoțiți de Carina Dreher și Sebastian Adams.

    Activitățile care se defășoară împreună cu ei fac parte din proiectul european MULTI 2017, care continuă o rodnică și lungă colaborare începută încă din 2006 de către prof. Oana Briahnă.

    „Anul acesta a fost rândul elevilor de la Colegiul Național «Ferdinand I» să primească oaspeții din Germania, urmând ca anul viitor, în august, timp de două săptămâni, să se bucure ei de ospitalitatea germană, să cunoască noi tradiții, obiceiuri și să își facă noi prieteni.



    În Germania, proiectul este mult mai amplu, acolo dându-și întâlnire tineri cu vârsta între 12 și 18 ani din 16 țări – Peru, Grecia, Anglia, Spania, Italia, Estonia, România, Peru, Bashkortostan, Ucraina, China, Polonia, Islanda, Israel, Turcia, Germania”, a explicat prof. Oana Briahnă.

    Ideea de bază a acestui proiect este multiculturalitatea. Tinerii, deși din medii culturale diferite, învață un lucru de bază: în ciuda diferențelor de limbă și tradiții, de distanță, ei pot stabili noi contacte și pot dezvolta prietenii cu ceilalți parteneri care să dureze în timp. Acest proiect are un motto: „Venim în calitate de oaspeți și plecăm ca prieteni!”.

    La deschiderea oficială a activităților, delegația MULTI a fost primită de primarul Cosmin Necula și, apoi, de prefectul Maricica Coșa. Un moment impresionant al zilei a fost lansarea de baloane MULTIcolore în Piața Tricolorului.

    După-amiaza s-au spart toate barierele, emoțiile s-au mai estompat, cu toții au trecut peste formalități și au luat parte la petrecerea de deschidere a proiectului cu voie bună, cântec, dans, jocuri și, bineînțeles, tort.

    Au urmat apoi drumeții, vizite, întreceri sportive, călătorii individuale cu familiile elevilor unde sunt cazați (fiecare elev din Bacău cazează câte un oaspete), ateliere de pictură și robotică, ore de dans, călărie, excursii.

    Proiectul urmărește să ofere participanților educație civică și sustinere socială, promovează competitivitatea, creativitatea, toleranța și responsabilitatea socială. Oaspeții germani vor pleca pe 30 iulie.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"