La înmatriculări s-a lucrat la foc continuu/foto: Ramona Ionescu

– conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este la dispoziția băcăuanilor în fiecare dimineață, de la 8.00 la 9.00

Băcăuanii care întâmpină probleme la preschimbarea permisului de conducere, la înmatricularea/transcrierea vehiculelor sau autorizarea provizorie a avestora, pot consulta conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bacău, în cadrul programului zilnic de audiențe, stabilit în intervalul orar 8.00 – 9.00.

Cei care se prezintă la ghișee, o pot face de luni până vineri, între orele 8.30 – 16.30, excepție făcând ziua de miercuri când programul la ghișee se prelungește până la ora 18.30.

Volumul de lucru a crescut din luna iulie, când au fost emise 2.577 de permise de conducere și au fost preschimbate 1.629 permise de conducere emise de autorități românești. La numărul mare de permise eliberate au contribuit și cei 980 de șoferi începători care au fost admiși la examenul auto.

Din păcate, din cei 2.026 de candidați, doar 980 au demonstrat că sunt pregătiți atât practic cât și teoretic să circule pe șosele. Procentul de promovabilitate la proba practică se menține la 56 la sută. Din cei 1.466 de candidați care au urcat la volan în prezența unui examinator auto, doar 830 au fost admiși la oraș. În plan paralel, la sediu, funcționarii de la ghișee au lucrat mai mult luna trecută față de aceeași perioadă a anului trecut.

Deși la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bacău se înregistrează deficit de personal, funcționarii au reușit să emită într-o lună de vârf 2.635 certificate de înmatriculare, s-au înregistrat 1.260 de radieri și au fost eliberate 2.093 de autorizații și plăci provizorii de înmatriculare.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Da sa dai examen de conducere trebuie sa mergi doua zile (dimineti )la rand sa prinzi un amarat de bon. Ce dracu are luna lui august ca nu se pot face programari?? Mai este si ghiseu „Programari examen de conducere” la ce mai exista acest ghiseu ? In plus sa te trezesti cu noaptea-n cap 3:30 sa ajungi acolo la 5:30 ,ca la 10-11 sa dai sala. Este normal?

LĂSAȚI UN MESAJ