19 martie 2024
CulturăGâlceava pesimistului cu Lumea

Gâlceava pesimistului cu Lumea

Sunt poeți care încremenesc într-un singur registru. De la o vreme, nici nu le mai poți citi noile volume. Știi că nu te mai așteaptă nicio surpriză stilistică sau de abordare metafizică, nu-ți mai este oferită, ca ospăț al cugetării, nicio nouă nuanță estetică. Ai mereu sentimentul unui déja-vu care-ți șoptește că-ți irosești timpul citind.

Calistrat Costin, poetul – ironicul, sarcasticul, jupuitorul de caractere aflate în ofsaid și de mentalități care nu sunt croite după algoritmul spiritului său, făuritorul de metafore sprințare și cu licență confirmată de critica literară asupra vitriolului estetic – evadează iar/minunat din toate ,,înțepenirile” și ne oferă, în volumul ,,Fericit cel care…” (Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2017), subintitulat (cu modestie, desigur) ,,înțelepciuni în re…versuri”, un spectacol ideatic grav în care picură elevat, cu suflu existențialist, gânduri despre grijă, marea singurătate, efemeritate, deșertăciune, viațămoarte, moarte-nemoarte…

El – pragmaticul cetății, neobositul, călătorul aflat mereu la capătul unui alt proiect –, în culisele marii sale intimități zămislește strigăte de alarmă: ,,am început să mor, mi-amar de dulce/și foarte bine,/de mine, de tine îți mai aduci/ aminte?!/De drag și de dor de cheagul tău,/de mierea ta,/resimt cum timpul moare/lăsându-mi mie partea pribegiei”. (,,Scrisoare”). Strigătul său aleargă printr-o pustie a pustietăților: ,,Singurătatea cea mai deplină/se cucerește între semenii tăi/cărora, culmea, nu le place raiul,/privilegiul singurătății!/să ne înțelegem: singurătatea/nu e nici viața, nici moartea,/singurătatea e mai mult decât/ființa și neființa la un loc…”
(,,Amăgiri”). Voroava cu Dumnezeu are aura unei spovedanii amare: ,,Am ostenit, Părinte Mare Arhitect,/creațiunea ta, sfânta ta operă/pare-a nu mai spune nimic, nimănui,/nici viața, nici moartea care/vor să vină!” (,,Zadarnic, nezadarnic…”). Îl rod marile tăceri: ,,Cum te simți, Doamne,/după atât-amar de ani?/………………………../De ce nu-mi răspunzi?!” (,,Amăgiri”). Deghizată, vocea Ecleziastului, înveșmântată în deșertăciune, pare a se auzi de peste tot: ,,M-am cam săturat de mine,/pământule,/mi-e dor de tine ciudat,/de lumea ta mi-e silă,/să urc la ceruri nu mă îndur./Trist capăt de drum când/ai ajuns/să urăști creațiunea…” (Ibidem).



Calistrat Costin s-a reinventat atins de aripa un pesimism trimis în lume de monstrul Timp: ,,Mă mișc pe pământ, din ce în ce/mai încet;/mă alergam până mai ieri/din ce în ce mai repede/și tot n-am ajuns nicăieri./Mă gândesc să-mi iau zborul” .(,,O seamă de replici”)… Un alint estetic (inundat de stoicism?) te întâmpină aproape peste tot în volum: ,,A-nceput să nu-mi mai pară rău/(nici bine!)/după viața pe care-am dus-o,/sunt pe drumul cel bun…/ Cât privește viața(viețile)/viitoare,/ n-am absolut nicio părere,/poate c-așa și trebuie,/să nu complicăm lucrurile prea mult…” (,,Amăgiri”). Tonul său grav aruncă în acest volum altfel de accente oblojitoare peste rănile lumii: ,,Fericiți cei care nu mai așteaptă/sfârșitul,/fericiți cei care s-au lepădat de/istorie/și hulesc infinitul,/fericiți cei care cugetă ca pământul/și simt ca marea,/fericită beția uitării, fericită/împătimirea de a urî până la capăt/când în piața centrală/se cântă imnuri de slavă/monstrului împărat,/fericiți cei care așteaptă și/ nu știu ce”.(Ibidem).

Calistrat Costin, consacrat ca prinț al versului zglobiu, ne privește acum cioranian, convertit la pesimism, și parcă încearcă să ne molipsească de… capitulare: ,M-am împăcat, m-am învățat, aproape/fericit/cu gândul morții,/prea fericit n-am fost niciodată/cu celălalt gând, al vieții…” (Ibidem). S-a spus că dacă vreodată luciditatea și pesimismul ar fi luat formă de om, acestea s-ar fi întrupat în Emil Cioran. Încep să cred că pesimismul și luciditatea s-ar putea întrupa și în Calistrat Costin, cel din Strigătul ,,Fericit cel care…” François Truffaut, critic de cinema, regizor, scenarist și actor, zicea că ,,pesimistul este un optimist cu experienţă”, în vreme ce Petre Țuțea ne spunea că pesimismul este ,,expresia metafizică a lucidității”. Mă încântă și ce scrie Dorel Schor: ,,Pesimiștii nu au dezamăgiri”. Ar fi interesant de aflat cum definește Calistrat Costin pesimismul.

Pastișând copios, am putea spune că ,,Fericit cel care…” este și o incitantă gâlceavă a pesimistului cu lumea. Pesimistul fiind, firește, înțeleptul care nu vrea să se lase niciodată surprins de capcanele ticăloase ale fragilei noastre supraviețuiri. Invitației de a citi ,,Fericit cel care…” îi adăugăm și spusa lui Cioran, din ,,Lacrimi și sfinți”: ,,Cu cât îi citesc pe pesimişti, cu atât iubesc viaţa mai mult”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri