Apoi m-a cucerit un gând al lui Ronald Reagan, cel care, fiind și actor, știa să prețuiască o fotografie: „O fotografie valorează cât o mie de dezmințiri”… Brigitte Bardot m-a cucerit cu acel „să se uite la tine” (nu un instantaneu la care să te uiți tu…), iar Reagan cu trimiterea la valoarea de document care nu știe ce este minciuna (dacă nu este trucat…). Fotografia este acea clipă a eternității în jurul căreia pot fi recreate istorii de care, uneori, ne este dor.
Nu vi se pare că fotografiile care vă sunt apropiate de suflet au viață? Nu stați uneori de vorbă cu ele? În „Ninotchka”, filmul artistic realizat 1939 pentru Metro- Goldwyn-Mayer, după o poveste scrisă de Melchior Lengyel, eroina, întruchipată de Greta Garbo, zice: „Ah, Leon, să nu cumva să-mi ceri vreo poză cu mine! Nu aş suporta gândul de a fi închisă într-un sertar. N-aş putea respira!”…
În încercarea de a rescrie povestea (o parte a poveștii…) târgului Buhuși, cei care trudesc de câțiva ani la realizarea monografiei așezării au căutat și fotografii vechi. Unele dintre acestea sunt de-a dreptul fascinante. Cea mai veche este, probabil, una de peste o sută cincisprezece ani, oferită cu generozitate de pictorul Nicolae Sarchis. Este o „privire” de ansamblu asupra străzii de astăzi, Nicolae Bălcescu, strada Centrală de atunci. Fotografia are și un proprietar: „Editura D. Justa librar Buhuși”.
Avea edituri târgul Buhuși! Fotograful, potrivit semnăturii, este un evreu: Isac. Suntem în 1903, când poza este înregistrată într-o arhivă : 27/9/7/903. Nr. 27, 9 iulie 1903… Fotograful a surprins, probabil, un eveniment important, postându-se, pe stradă, aproximativ în dreptul firmei „Sublim”, de astăzi. În ultimul plan al fotografiei, în jurul unei mese care era amplasată în zona statuii din centrul actual al orașului, niște reprezentați ai administrației locale pregătesc „startul” unei festivități. Vestimentația buhușenilor are parfumul epocii.
În stânga putem zări și un jandarm (identificat după chipiu…). Nu lipsesc (dreapta, stânga) nici cetățenii evrei, pe care-i putem recunoaște după celebrele lor pălării. În fundal, dincolo de masa în jurul căreia roiesc autoritățile, se află fosta școală. De-o parte și de alta a străzii, mai mulți cetățeni așteaptă desfășurarea evenimentului. În prim-plan, stânga, doar o mămică pare a fi grăbită, purtată, neîndoielnic, de nevoile pruncului pe care-l poartă în brațe. În dreapta imaginii, chiar la capătul străzii, sesizăm prezența unui simpatic strămoș al maidanezilor buhușeni de astăzi.
Avem și argumentul tradiției… Alte elementele care „trădează” informații despre civilizația timpului ar putea fi reprezentate de canalizare (șanțuri…), dar și de prezența iluminatului cu gaz lampant (felinarul din stânga fotografiei). Știm că în 1857, la Ploiești, funcționa „Fabrica de gaze” a lui Marin Mehedințeanu, care oferea petrol lampant incolor, fără miros și ardea cu o flacără luminoasă constantă, fără fum, în felinare care aveau un design cuceritor.
Un felinar costa 335 de lei. Bucureștiul a fost primul oraș din lume în care s-a introdus iluminatul public cu lămpi de petrol lampant, pe 30 aprilie 1857. Este posibil ca străzile târgului Buhuși să fi beneficiat de felinare cu petrol lampant chiar înainte de iulie 1903, când fotograful Isac imortalizează una dintre aceste lămpi. Optimismul nostru, care ar putea face trimitere către o feerie, este însă temperat de o informație din Arhivele Statului Piatra Neamț, fond Prefectură, dosar 251/14/1936, conform căreia, prin 1921, târgul Buhuși se înfățișa „fără hală, fără lumină, fără canalizare.
În centru și periferie erau două felinare care fumegau, iar locuitorii înotau în noroi prin întuneric”. După 1921, ,,Buhușul a fost înzestrat timid și treptat cu lumină electrică”(C. Botez ș.a., „Buhuși. Din istoricul fabricii și localității”, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1971, pag. 335). Alte zeci și zeci de fotografii vechi, unele inedite pentru public, vor constitui un capitol special al amintitei monografii la care încă se lucrează.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
