19 aprilie 2024
Top StoryDroguri aduse din Spania

Droguri aduse din Spania

Trei tineri din Bacău au fost condamnaţi definitiv pentru trafic internaţional de droguri de risc. Ei au vândut unui investigator sub acoperire cannabis în valoare de 15.000 de lei.

Procurorii DIICOT susţin că, în cursul lunii septembrie 2016, inculpatul V.M. a cumpărat din Spania o cantitate de aproximativ 500 de grame de cannabis pe care a trimis-o în România prin intermediul unei firme de transport colete.

Drogurile urmau să fie vândute la consumatori din Bacău. În noiembrie 2016, angajaţi din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au primit informaţii despre o tranzacţie cu o cantitate mare de droguri pe care un tânăr urma să o intermedieze.



S-a cerut autorizarea unui investigator sub acoperire pentru a afla mai multe informaţii şi pentru a cumpăra droguri. Investigatorul s-a întâlnit, în incinta restaurantului „SPEDITION UMB” situat pe E85, cu trei persoane, şi a aflat că aveau la vânzare circa 500 grame cannabis cu preţul de 30 lei gramul.

Inculpaţii au fost prinşi în flagrant, câteva zile mai târziu, când au vândut investigatorului droguri în valoare de 15.000 de lei. Tinerii şi-au recunoscut faptele pentru a beneficia de reducerea pedepselor. Astfel, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe V.M. la 4 ani şi 10 luni închisoare, iar B.A.G. a primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare. T.F.C. mai are o condamnare, pentru tâlhărie, de 5 ani închisoare şi a fost eliberat condiţionat în februarie 2016, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 670 zile.

Pedeapsa s-a adăugat la condamnarea din acest dosar de 2 ani şi 6 luni închisoare. În apel, pedepsele au fost reduse semnificativ – V.M. a rămas cu 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, T.F.C., cu 1 an, 6 luni şi 670 zile închisoare, iar B.A.G., cu 1 an şi 5 luni închisoare, pedepse ce vor fi executate în regim de detenţie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri