29 martie 2024
EconomieDe miercuri, schimbări majore la legea RCA

De miercuri, schimbări majore la legea RCA

De miercuri, 12 iulie, încep să se aplice noutăţile aduse la legea asigurărilor RCA. Astfel, una dintre noile prevederi conţinute de Legea nr. 132/2017 se referă la şoferii care decid, din motive variate, să nu mai solicite încheierea unei asigurări de răspundere civilă auto (RCA).

În acest caz, proprietarii maşinilor care nu mai beneficiază de asigurarea RCA vor trebui să predea la poliţie plăcuţele de înmatriculare ale autovehicolului.

Potrivit noilor reglementări, un contract RCA poate fi suspendat dacă maşina nu mai are drept de circulaţie sau dacă este imobilizată, întrucât şoferii nu vor să nu plătească degeaba banii pe asigurare. Cei care nu vor respecta aceste reguli riscă o amendă de 1.000 – 2.000 de lei.



Asiguratul-problemă

O altă noutate este termenul de asigurat cu risc ridicat. În această categorie intră asiguratul care plătește cea mai scumpă asigurare, dar care le dă și cel mai mult bătăi de cap asigurătorilor, prin prejudiciile aduse în urma accidentelor de vehicule și tramvaie.

Potrivit Legii 132/2017, „asigurat cu risc ridicat este persoana care, pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puțin 3 asigurători RCA, ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referință calculat de BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România n.r.); factorul «N» este stabilit de BAAR, cu aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară și este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum și pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului”.

Aşadar, şoferul indisciplinat va trebui să se adreseze unei entități speciale – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România – care îl va ajuta pe clientul problematic să-și găsească un asigurător cu cea mai bună ofertă de pe piață. Asigurătorul nu-l va putea refuza pe clientul cu multe daune, altfel riscă o amendă între 50.000 și 500.000 de lei.

Sancţiuni penale pentru asigurările false și piesele contrafăcute din service-uri
Nu puţine au fost situaţiile de fals pe piaţa asigurărilor, un caz de amploare fiind semnalat inclusiv în judeţul Bacău. Prin urmare, de miercuri, în lege apar şi infracțiuni nereglementate în prezent de OUG nr. 54/2016 cum ar fi emiterea și comercializarea de contracte RCA false.

Aceste fapte vor fi pedepsite cu închisoarea de 6 luni la 3 ani. Emiterea și vânzarea de falsuri sunt pedepsite și acum în Codul penal, însă, de acum încolo, vor fi pedepsiţi atât cei care produc și vând polițe, cât şi cei care le cumpără, deşi știu că sunt false, pedeapsa fiind tot cu închisoarea de la trei luni la trei ani sau amenda penală.

Folosirea de piese contrafăcute de către service-urile auto va fi sancţionată cu închisoarea de trei luni la doi ani sau amenda. În fine, noua lege RCA mai stabileşte că proprietarii care nu încheie contracte RCA pentru mașinile pe care le au riscă amenzi de până la 2.000 de lei, iar autoritățile pot să rețină certificatul de înmatriculare al automobilelor până la prezentarea dovezii încheierii asigurării RCA.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri