Comerț ilegal în buricul târgului

    – Poliţia Locală a aplicat doar 23 de sancţiuni celor care confundă strada sau parcarea cu Târgul Auto

    Fenomenul nu este nou, dar deranjant pentru cei care respectă regulile regimului de parcare. Samsarii de maşini îşi fac însă propriile reguli, chiar în centrul Bacăului, un loc cu vad, numai bun pentru ca ei să-şi expună autoturismele, fără ca cineva să-i deranjeze.

    Ar putea primi cel mult un telefon de la un agent, pentru că au grijă să-şi ia plăcuţele cu numerele de înmatriculare, tocmai pentru a nu fi identificaţi, şi lasă în geam doar numărul de telefon, pentru posibilii clienţi.



    Cei care i-ar putea sancţiona ar fi poliţiştii de la Poliţia Locală Bacău, dar potrivit unei situaţii a instituţiei anul acesta s-au aplicat doar 23 de sancţiuni celor care scot autoturismele la vânzare în alte locuri decât cele amenajate, respectiv în Târgul Auto. S-a dat, aşadar, doar o amendă pe săptămână.

    „De la începutul acestui an şi până în prezent au fost identificate 84 de autoturisme expuse la vânzare în alte locuri decât cele special amenajate şi s-au aplicat 23 de sancţiuni, în cuantum de 1.450 de lei. În urma somaţiilor noastre, 42 de maşini au fost ridicate de către proprietari şi alte 19 sunt în lucru şi se vor aplica sancţiuni. Fenomenul este în atenţia noastră”, a declarat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Bacău.

    Cele mai căutate locuri sunt cele de pe strada Mihai Viteazul, în faţa Bisericii Sf. Nicolae, dar astfel de maşini mai sunt expuse şi în parcarea de la Stadionul Municipal, chiar dacă este parcare cu plată. Se obişnuia să se mai lase şi în parcarea de la Spitalul Judeţean, însă acolo problema s-a rezolvat.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"