20 aprilie 2024
Cultură“Aură universitară și academică” la Comănești

“Aură universitară și academică” la Comănești

Odată cu desfășurarea “Zilelor orașului”, Comăneștiul s-a bucurat și de “aura universitară și academică” a unui eveniment de tradiție, prin faptul la Sala ‘Coloanelor” a Palatului “Ghika” a avut loc cea de-a VII –a ediție a Simpozionului Științific Național.

Această manifestare anuală are ca organizatori Primăria orașului Comănești, Centrul “Europe Direct” din localitate, Asociația Cultural – Științifică “Dimitrie Ghika Comănești”, Academia Română și Colegiul Tehnic “Dimitrie Ghika” și aduce an de an în acest frumos oraș de pe valea Trotușului profesori universitari, academicieni și cercetători științifici din București și din marile orașe ale țării.

Printre cei care au susținut comunicări sâmbătă 5 august la Simpozionul Științific Național “Dimitrie Ghika Comănești – In Memoriam” s-au aflat dr. Dumitru Murariu (membru corespondent al Academiei Române), academicienii Gheorghe Benga (prof. univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațeganu” din Cluj Napoca), profesorul universitar ieșean Constantin Toma (academician, membru al secției de Științe biologice a Academiei Române), prof. dr. ing. Viorel Bădescu (membru corespondent al Academiei Române). De asemenea, au fost prezenți conf. dr. Lăcrămioara Ivănescu (decan al Facultății de Biologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași), conf. univ. dr. Lenuța Alboaie (prodecan al Facultății de Informatică la universitatea ieșeană și… fiică a orașului Comănești), dr. ing. Viorel Gaftea (secretar științific la Academia Română) și alte personalitățI marcante ale științei șI tehnicii.



În atmosfera acestui simpozion ce a cuprins prezentarea mai multor comunicări deosebit de interesante (“Premii Nobel pentru știință pierdute de România” – de acad. Gh. Benga, “Petrache Poenaru – primul inginer din Academia Română’, de prof. dr. ing. Viorel Bădescu, “Aplicații ale microscopiei electronice în biologia vegetală: geniul tehnicii și geniul cercetătorului”, de conf. dr. Lăcrămioara Ivănescu și acad. Constantin Toma), au fost lansate și două volume ce au ca autori profesori din jud. Bacău. Astfel, la această manifestare profesorul târg-ocnean Corneliu Stoica a prezentat Ediția de lux a volumului “Valea Trotușului, Enciclopedie” iar profesoara Laura Murgu, de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Ghika” din Comănești a vorbit despre recenta apariție editorială “Două vieți într-o carte”, ce îi are ca autori pe profesorii Constantin Tăranu și Petre Colăcel, care au activat până la pensionare la colegiul menționat.

Este de evidențiat faptul că alături de aceste personalități culturale și oameni de știință au prezentat comunicări interesante și cadre didactice și elevi din Comânești . Simpozionul Științific Național “Dimitrie Ghika Comănești – In Memoriam” a fost deschis de către primarul orașului Comănești, Viorel Miron și s-a bucurat și de anunțarea premiilor Concursului Județean “Universul Cunoașterii”, ce a ajuns la ediția a III a. De asemenea, în cadrul acestei manifestări a fost lansat, de către dr. col. (r) Valentin Marin (secretar științific al Academiei Române), cel de-al șaselea volum “Columna”, care adună în paginile sale comunicările prezentate la ediția precedentă a simpozionului comăneștean.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri