28 martie 2024
ActualitateAmenințat că va fi dat afară din spital

Amenințat că va fi dat afară din spital

Un băcăuan care a avut curajul să reclame comportamentul unor asistente şi a unei infirmiere din Spitalul Judeţean a fost amenințat de angajații unității medicale

Vasile Spătaru (66 ani), din municipiul Bacău, a ajuns la Urgenţele Spitalului Judeţean Bacău cu dureri cumplite în zona abdomenului, greaţă şi nu mai putea mişca mâna stângă. După ce a fost plimbat câteva ore de la o secţie la alta, în final i s-a spus că trebuie operat de colecist şi a fost internat în Secţia de Chirurgie.

Intervenţia a decurs bine, însă duminica trecută a avut parte de o întâmplare care era să-i aducă biletul de externare ceva mai repede. „Dimineaţă, m-am dus la chiuvetă să mă bărbieresc şi o infirmieră, care a curăţat un bolnav, că făcuse nevoile pe el, a venit şi s-a spălat pe mănuşile pline de fecale pe maşina mea şi s-a exprimat cam aşa: «A ha ha, te-am parfumat un pic».



Mi s-a făcut rău când am văzut. Apoi s-a dus înapoi la pacient, l-a curăţat iar şi cu mâinile pline de mizerie a deschis uşa. Am crezut că vine mai târziu să spele clanţa uşii, dar nu s-a întâmplat asta”, povesteşte Vasile Spătaru. Între timp a venit asistenta care ar fi trebuit să-i administreze tratamentul şi ar fi pus mâna cu tot cu mănuşi pe clanţa infectată.

„I-am spus ce s-a întâmplat, dar mi-a spus că ea poartă mănuşi de protecţie. «Alea sunt pentru dumneavoastră», i-am zis, «dar dacă veniţi şi umblaţi la branulă şi îmi faceţi tratamentul îmi băgaţi şi microbi în organism»”, a continuat Spătaru, care a insistat ca asistenta să se spele pe mâini şi să-şi schimbe mănuşile, lucru pe care în cele din urmă l-a făcut, însă nu fără ameninţări. „În final a venit şi infirmiera cu o bucăţică de vată, a şters clanţa şi cică «acum eşti mulţumit».

Asta e o mizerie totală într-un spital românesc. Dacă s-ar întâmpla un asemenea caz într-o alţă ţară europeană, această femeie (n.r.- infirmiera) nu trebuia să stea niciun minut în spital. Dar cum deranjezi, fac front comun cu toatele. Şi asistenta şefă, după ce a auzit că am reclamat, a venit pe hol şi mi-a spus că mă dă afară din spital. I-am spus şi eu că nu-i spitalul dumitale şi nici al mamei dumitale şi n-ai cum să mă dai afară”, mai spune Spătaru. Pacientul a sesizat toate aceste nereguli conducerii spitalului, dar a sunat şi la Deşteptarea.

Pe timpul documentării, care a avut loc în programul de vizită, asistentele de la Chirurgie nu s-au putut abţine să nu ofere un spectacol de prost gust în faţa bolnavilor, în încercarea de a intimida, iar pacientul să nu poată spune ce îl nemulţumeşte. S-a văzut aceeaşi solidaritatea de care vorbea acesta şi este trist că se unesc aşa ca să se acopere una pe cealaltă şi nu ca să se ocupe de cei internaţi. Şi mai trist este că munca medicilor din această secţie, dedicaţi profesiei, este umbrită de incidente iscate de astfel de angajate, care-şi permit să ameninţe şi să se răzbune pe pacienţii care le reclamă.

Asistentele nu şi-au schimbat atitudinea faţă de pacient nici ulterior. Deşi medicul curant i-a spus uneia dintre ele să-i ia tensiunea şi să se ocupe de el, aceasta a ignorat indicaţiile doctorului şi i-a spus: „Ne-ai reclamat? Acum dacă vrei tensiune, să te duci la Cardiologie”, a povestit Spătaru.

„Managerul unităţii a demarat o investigaţie pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. Nu-l dă nimeni afară pe pacient ci era deja programat pentru externare, fiind internat în spital din data de 25 iunie.”
-Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt la SJU Bacău

Anul acesta, 34 de cadre medicale de la SJU Bacău au fost cercetate disciplinar pentru diverse abateri şi sancţionate cu avertismente ori reducerea salariului pe o lună sau două şi doar într-un singur caz s-a ajuns la desfacerea contractului de muncă. Aproape toate neregulile au fost depistate de conducerea unităţii şi foarte puţine au fost sesizate de pacienţi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri