După ce i-a înregimentat pe Mihălăchioaie, Vraciu și Andrei Pavel, gruparea antrenată de Cristi Popovici a ajuns luni la un acord cu un alt fost jucător al Sport Clubului: Adăscăliței
Aerostar arată bine. Mai bine ca oricând în ultimii ani. Totul grație „liftingului” din această vară, care a dat un nou look grupării prezidate de Doru Damaschin atât la nivelul băncii tehnice, cât și al lotului.
„Aviatorii” vor fi conduși de pe bancă de Cristi Popovici, care revine astfel la prima echipă din cariera sa de antrenor începută în urmă cu fix 15 ani. Cât despre noile achiziții, acestea sunt si ele de impact.
Pe lângă romașcanii Hărăguță, Ivancea și Buciuman, divizionara C băcăuană și-a asigurat serviciile a patru foști jucători pe care Popovici i-a mai antrenat fie la FCM Bacău, fie la Sport Club, fie la FC Botoșani: fundașul Ionel Mihălăchioae, milocașul Ion Răzvan Adăscăliței și atacanții Cătălin Vraciu și Andrei Pavel. Ultimul venit este Adăscăliței, care, după ce s-a antrenat pe parcursul săptămânii trecute alături de Aerostar, luni după-amiaza a bătut, în sfârșit, palma cu conducerea clubului. În vârstă de 28 de ani (împliniți chiar luna aceasta), Ion Adăscăliței dă astfel greutate liniei de mijloc a echipei care l-a lansat în fotbal. „Mă bucur mult că am revenit acasă. Sper să fiu sănătos și să-mi pot ajuta echipa”, a declarat Adăscăliței care a evoluat sezonul trecut la Brăila.
Fidelă politicii sale de a măsura de mai multe ori înainte de a tăia o dată, conducerea Aerostarului și-a propus ca obiectiv clasarea în primele trei locuri ale Seriei I. Deși neoficializat, principalul țel este însă promovarea în liga secundă. Mai ales în condițiile în care municipalitatea, ce a aprobat în această vară o finanțare nerambursabilă în valoare de 553.000 lei pentru Aerostar, se va afla în continuare lângă singura reprezentantă fotbalistică a Bacăului în primele trei eșaloane.
„New Aerostar” își va face debutul sâmbătă, într-un amical pe terenul Focșaniului, echipa vrânceană urmând să întoarcă vizita „aviatorilor” la mijlocul săptămânii viitoare. Primul joc oficial pentru echipa lui Cristi Popovici este programat pe 23 august, cu prilejul fazei a doua a Cupei României.
Cât privește campionatul Ligii a III-a, dacă nu vor surveni modificări, acesta va porni la drum pe 26 august. Joi, 20 iulie este termenul limită pentru înscrierea echipelor, după care Federația va da publicității componența seriilor. În mod cert, indiferent de adversarii care îi vor fi repartizați, Aerostar va fi unul dintre „șefii” Seriei I. Și- de ce nu?- poate chiar marele șef!