– salvatorii de la ISU Bacău sunt de aproape o săptămână într-o misiune continuă de stingere a acestui incendiu – nu privesc misiunea ca pe una dificilă, ci ca pe una de durată

Groapa de gunoi a Bacăului arde mocnit de aproape o săptămână şi tot de atunci pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău intervin zi şi noapte pentru a lichida acest incendiu şi abia la faţa locului îţi dai seama că nu este o misiune pe care să o închei peste noapte.

Un munte de deşeuri fumegă de zile întregi, în ciuda cantităţii mari de apă folosită până acum şi asta pentru că sunt focare de adâncime, la care nu se poate ajunge. Joi, intervenţia era asigurată de 14 pompieri de la Detaşamentele Bacău, Moineşti şi Oneşti, cu patru autospeciale de stingere, o motopompă cu o capacitate de 2.000 de litri pe minut şi o altă motopompă de mare capacitate, care poate ajunge şi la 13.000 de litri pe minut, folosită pentru alimentarea cu apă direct din râul Bistriţa.

Deasupra depozitului, administraţia locală acţiona cu 11 basculante, trei vole, trei excavatoare, două buldozere şi un împingător frontal. Basculantele aduc pământ de la o balastieră din zonă, ca să acopere partea de sus a depozitului şi astfel să se împiedice pătrunderea oxigenului care întreţine arderea în adâncime.

Şi în timp ce sus este un adevărat şantier, la baza muntelui de gunoaie, care are înălţimea unui bloc cu patru etaje, salvatorii încearcă să stingă focarele de la suprafaţă cu tunurile de apă. Două autospeciale de mare capacitate sunt dotate cu acest dispozitv, care fac ca apa să ajungă până în partea de sus a depozitului. Militarii stau în soarele arzător şi în mirosul greu de suportat ore în şir şi îşi fac treaba ireproşabil, pentru că aşa sunt salvatorii.

Pentru ei nicio misiune nu este imposibilă, indiferent de condiţii.

„Intervenţia nu este grea. Este de durată şi probabil va dura mai mult decât la un incendiu de pădure. Suprafaţa este mare, sunt multe focare de adâncime, iar drumul de acces pentru autospecialele de stingere se vede că este cu pietriş şi maşinile se pot împotmoli”, ne explică cpt. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău.

Plutonierul Aurelian Manea este de la Detaşamentul Oneşti şi a prins deja a doua misiune la groapă.

Cu o experienţă de zece ani, a participat la multe intervenţii dificile şi spune că „fiecare intervenţie este diferită. Aici sunt focare de adâncime, nu se poate ajunge cu autospecialele sus ca să acţionezi şi de acolo şi este greu de stins. La un incendiu de pădure, focarele sunt la suprafaţă, reuşim să ajugem, că acum avem şi mijloacele necesare, chiar dacă terenul este accidentat, şi le stingem. Aici, însă, nu se poate”, spunea plt. Manea.

El şi colegii săi vor acţiona continuu 12 ore, până seara când alţi pompieri îi vor schimba iar ei se retrag în unitate unde vor asigura intervenţia la alte evenimente, dacă va fi cazul. Pentru grupa operativă a ISU Bacău, care se ocupă de coordonarea forţelor la faţa locului, tura este de 24 de ore.

La acest eveniment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău intervine cu tehnica proprie şi dispune de tot ce este nevoie.

„Acea motopompă de mare capacitate o avem de anul trecut şi a mai fost folosită la inundaţii pentru scoaterea apei din gospodării, iar cealaltă, de capacitate mai mică, este conectată la rezerva de apă”, mai spune cpt. Andrei Grecu. Pe lângă apă, ei mai folosesc şi spumogen, care este adus de la Neamţ, tot pentru crearea unei pelicule la suprafaţa depozitului. Cauza acestui incendiu va fi stabilită abia după ce şi ultimul focar va fi stins, dar până atunci toate ipotezele rămân pe masă.

La groapa de gunoi a mai fost incendiu la începutul verii, dar atunci a fost lichidat în circa trei ore.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. S-a dus cu ecologia gropii si rolul pt care a fost creata deoarece miile de metri cubi de apa aruncati pt stingere impreuna cu levigatul existent au infestat solul si panza freatica. Focul a distrus membrana de protectie a gropii care stopa infiltrarea levigatului toxic in sol.

LĂSAȚI UN MESAJ