Oficial, bombele aruncate de americani la Hiroshima şi Nagasaki au forţat Japonia să accepte capitularea. Dar dacă nu a fost aşa? Ward Wilson, membru al British American Security Information Council, a expus o teorie alternativă în cartea sa “Five Myths About Nuclear Weapons”, teorie prezentată şi de revista Foreign Policy. Wilson susţine că ideea că bombă atomică a pus capăt războiului nu poate fi acceptată din mai multe motive.
În primul rând, spune el, cronologia nu corespunde. Consiliul Suprem japonez s-a întâlnit pentru a discuta capitularea în ziua de 9 august, la trei zile după bomba de la Hiroshima. Autorul se întreabă de ce ar fi lăsat japonezii să treacă trei zile de la atacul de la Hiroshima pentru a discuta un asemenea subiect? Spre exemplu, arată autorul, Kennedy a avut nevoie de două ore şi trei sferturi pentru a convoca o şedinţa a consilierilor săi pe teme de securitate în 1962, când s-a descoperit că sovieticii încearcă să instaleze arme nucleare în Cuba.
Al doilea argument: cel al scalei distrugerilor. Bomba de la Hiroshima a distrus o bună parte din oraş şi a ucis în câteva minute zeci de mii de oameni; totuşi, alte 66 de oraşe de aceeaşi dimensiune fuseseră distruse de bombardamente convenţionale. Din punctul de vedere al procentului de distrugeri, Hiroshima se situează abia pe locul 17. Întrebarea pe care o pune Ward Wilson este simplă: dacă japonezii s-au predat pentru că un singur oraş a fost distrus, de ce nu au făcut-o când celelalte 66 de oarase au fost transformate în ruine?
Şi ajungem la argumentul importanţei strategice.Dacă japonezii nu au fost îngrijoraţi de distrugerea oraşelor în general şi a Hiroshimei în particular, ce anume i-a îngrijorat? Răspunsul îl da Wilson: Uniunea Sovietică. Japonia se află într-o situaţie strategică delicată dar Armata încă era puternică şi bine echipată. Patru milioane de japonezi se aflau sub arme, din care 1,2 milioane în insulele nipone.
Conducerea ţării ştia, însă, că va fi învinsă, dar spera să poată obţine o capitulare condiţionată, în urmă căreea să-şi păstreze forma de guvernare, o parte din teritoriile cucerite şi să evite tribunalele pentru crime de război. Pentru asta existau două opţiuni.
Calea diplomatică viza convingerea lui Stalin să medieze o înţelegere; planul se baza pe faptul că o capitulare a Japoniei în condiţiile SUA ar conduce la creşterea influenţei americane în Pacific, în detrimentul celei ruseşti.
A două opţiune era cea militară; conducerea ţării spera ca forţele americane de invazie să sufere asemenea pierderi încât să oblige SUA la negocieri care să ofere condiţii mai bune de capitulare Japoniei. Ambele opţiuni au căzut în momentul în care URSS a declarat război Japoniei.
În ciuda acestor trei argumente prezentate de Wilson, istoria a prezentat altfel înfrângerea Japoniei.
Autorul explică acest lucru prin interesele politice americane şi japoneze. În primul rând, Japonia trebuia să-şi justifice înfrângerea. Conducătorii săi au minţit permanent poporul în legătură cu situaţia războiului. Ce ar face elita conducătoare: va recunoaşte că a greşit calculele, că a făcut erori care au produs pagube enorme pentru ţară sau va da vina pe o descoperire ştiinţifică uimitoare pe care nimeni nu a putut-o prezice? Bomba atomică, spune Wilson, a devenit povestea de acoperire pentru clasa conducătoare japoneză.
El spune că această explicaţie a folosit şi în scopuri politice. În primul rând, a ajutat la menţinerea legitimităţii împăratului; dacă războiul nu a fost pierdut din cauza greşelilor, ci din cauza unui miracol neaşteptat al inamicului, atunci instituţia împăratului ar putea să găsească sprijin în continuare în Japonia. În al doilea rând, ajuta la victimizarea Japoniei.
Japonezii nu s-au purtat deloc cu mănuşi în teritoriile cucerite, ci agresiv şi cu brutalitate. Prezentând, însă, ţara ca o victima al unui bombardament crud, s-ar putea compensa unele din lucrurile respingătoare pe care Japonia le-a făcut celor cuceriţi. Nu în ultimul rând, japonezii au încercat, astfel, să între în graţiile americanilor.
“În cazul în care americanii doreau să creadă că bomba a câştigat războiul, de ce să îi dezamăgesc?” – a spus istoricul japonez Asada Sadao într-un interviu după război.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
