25 aprilie 2024
ActualitateProiectele europene, oportunități de dezvoltare personală și profesională – al doilea...

Proiectele europene, oportunități de dezvoltare personală și profesională – al doilea an de proiect Erasmus +, KA2 la Colegiul Național “Vasile Alecsandri” Bacău

Un grup de cadre didactice de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat, în perioada 19-24 octombrie 2015, la a treia reuniune transnațională a proiectului Career Planning for Teenagers, 2014-1-TR01-014373, din cadrul programului Erasmus +, Acțiunea cheie 2, Parteneriate strategice în domeniul școlar, coordonat de partenerii din Istanbul, Turcia – Șair Abay Konanbay Anadolu Lisesi.

Scopul acestuia constă în dezvoltarea flexibilității în demersurile de căutare a unui loc de muncă, a spiritului de inițiativă și a competențelor antreprenoriale, precum și dezvoltarea unui parteneriat strategic pe probleme de integrare pe piața muncii prin orientarea tinerilor în carieră.

Activitățile găzduite de această dată de partenerul din Slovacia, Spojena Skola (Bratislava) au avut ca obiectiv evaluarea activităților din primul an de implementare, prezentarea școlii-gazdă, a ofertei educaționale și elaborarea planului de acțiuni pentru cel de-al doilea an de derulare a proiectului. Astfel, cei cinci reprezentanți ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri” au asistat alături de ceilalți participanți la manifestarea organizată cu acest prilej, în cadrul căreia elevii de la profilurile vocaționale (Design vestimentar, Publicitate, Prelucrarea lemnului, Styling) și-au prezentat produsele și ne-au demonstrat modul în care își folosesc talentul pentru a demara mici afaceri care să poată genera venituri, încă din timpul anilor de liceu.



Și grupul băcăuan a prezentat produsul final al unui alt proiect Erasmus+, KA1, „Competențe noi-valoare adăugată” (Mobilități ale elevilor în domeniul formării profesionale), derulat în anul școlar precedent, constând în varianta bilingvă a „Manualului de implementare a firmei de exercițiu”, realizat de elevi de la profilul bilingv, care a demonstrat implicarea tinerilor și abilitățile lor practice.

Proiectul Career Planning for Teenagers va avea o nouă etapă în acest an școlar, în luna aprilie 2016, la care vor participa șaisprezece elevi și patru profesori, tot în Slovacia, iar în luna mai 2016 se va organiza ultima reuniune transnațională, în România. Principalul obiectiv al ultimei întâlniri constă în evaluarea rezultatelor proiectului și definitivarea produsului intelectual „Ghid de bune practici pentru angajarea pe piața muncii europene”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri