Continuăm să prezentăm situaţii când prezenţa celei de-a doua virgule este de asemenea necesară, chiar dacă absenţa ei nu produce efecte atât de grave precum cele discutate până acum.
a) Apoziţii explicative
Adesea cuvântul sau grupul de cuvinte aşezat între virgule este o apoziţie explicativă (simplă sau dezvoltată), marcată defectuos doar cu prima virgulă. Iată câteva situaţii:
„Profesoara Emilia Humpel, sora lui Titu Maiorescu şi soţul ei Wilhelm, au fost două dintre personalităţile de seamă ale Iaşiului, care l-au stimat pe Mihai Eminescu şi l-au ajutat cel mai mult” (Buletin informativ „Mihai Eminescu”, 2016). Este imposibil de acceptat că Emilia are dubla calitate de soră şi soţ, după cum nu putem crede că virgula dinaintea lui „care”, greşit plasată (înaintea unei atributive determinative, adică a unei precizări necesare), este valabilă, retroactiv, pentru a închide apoziţia explicativă dezvoltată „sora lui Titu Maiorescu”, care are dreptul la două virgule. Pentru secvenţele următoare, vă invităm să plasaţi dv. a doua virgulă, pentru a marca tot apoziţii explicative: 1.„Autoarea, prinţesa Yjoukii, numită ‘Floarea nopţii târzii’, este sora celebrului luptător din sec. XI, Yoriyoshi, cuceritorul unor triburi din nordul arhipelagului nipon şi soţia altui celebru erou, Hachiman Taro” (sept. 1970); 2. „Ne gândim atât la faptul că aţi tipărit nu de mult un volum de poeme, ‘Osânda soarelui’ şi că publicaţi periodic nişte însemnări despre cărţile de versuri – ‘Spiralele’ –, pe care le semnaţi în ‘Informaţia Bucureştiului’” (nov. 1970, interviu cu Eugen Barbu).
b) Enunţuri explicative
Lipsa celei de-a doua virgule creează uneori aparenţa că nu este neapărat utilă, fiind vorba despre propoziţii sau fraze care prin ele însele au înţeles deplin. Analizând însă consecinţele în planul percepţiei totale a mesajului, nu avem încotro şi admitem că marcarea explicaţiei este… desperecheată. Exemple: 1. „/…/ ea rămâne un bloc, de care-mi zgârii unghiile fără să-l poată modela şi poezia rămâne necizelată” (P. P. Panaitescu, Pagini de jurnal, Cluj-Napoca, Ed. „Dacia”, 1974, p.20; consemnarea s-a făcut după ce istoricul memorialist scrisese o poezie, la 21 apr. 1921). În acest caz, virgula dinaintea lui şi este solicitată şi de caracterul adversativ sau chiar consecutiv al conjuncţiei („iar/încât poezia rămâne necizelată”); 2. „Trecând prin acest loc un convoi de robi, ce se duceau spre Dunăre şi oprind să poposească în locurile acestei comune, căpetenia care conducea convoiul de robi, fiind atras de frumuseţea fetei, Bucura, voia să rămână în aceste locuri cu dânsa” (Legende geografice româneşti, Buc., Ed. pentru Turism, 1974, p.84; despre satul Bucura, din jud. Mehedinţi). Aici editorul şi-a făcut de lucru: dacă tot a pus virgula (care este facultativă) înaintea propoziţiei de după cuvântul „robi”, trebuia să o dubleze („ ,ce se duceau spre Dunăre,”), mai ales că restul enunţului conţine virgule corect plasate (o pereche pentru grupul explicativ „ ,fiind atras de frumuseţea fetei,” şi o alta pentru apoziţia explicativă simplă „ ,Bucura,”). Din următoarele două fragmente lipseşte a doua virgulă, pe care vă propunem să o aşezaţi într-un efort de autoevaluare: 1. „Beneficiem şi de sprijinul filialei Uniunii Scriitorilor din România, care îşi are sediul în spaţiul pus la dispoziţie de noi şi tot aici avem deja un spaţiu dedicat artiştilor plastici” (aug. 2016); 2. „Totodată au fost reţinute mai multe premise, unele pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/oră şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare” (mai 2017).
