Miercuri s-a făcut un pas important pentru eliminarea situațiilor de criză cauzate de avariile de pe aducțiunea de la Valea Uzului, care au lăsat de mai multe ori întreg orașul Bacău fără apă, zile în șir. Mai exact, într-o ședință extraordinară cu un singur punct pe ordinea de zi, Consiliul Local a aprobat valoarea investiției și, astfel, proiectul pentru realizarea unui sistem de rezervă de alimentare cu apă poate fi inclus în lista obiectivelor finanțate de Guvern, prin Planul Național de Dezvoltare Locală.

Valoarea întreagă a proiectului se ridică la 7,5 milioane de euro, din care cinci milioane au fost promiși de la Guvern de către vicepremierul Sevil Shhaideh, iar restul sunt din bugetul local. Sistemul de rezervă ar urma să aducă în rețeaua de alimentare și apa extrasă din puțurile de la Gherăiești și Mărgineni, care acum ajunge la un număr limitat de locuitori și nu la cea mai bună calitate.

Noua conductă care ar aduce această apă în tot orașul este constituită de fapt din trei tronsoane și alte investiții adiacente. Printre acestea se numără două viitoare stații de demanganizare, amplasate în stațiile de tratare de la Gherăiești și Mărgineni. De asemenea, se vor înlocui conductele de strada Frunzei șI Digu Bârnat, părți ale acestui sistem de rezervă.

De asemenea, se vor înlocui conductele de apă pe tronsoanele Calea Moinești-Stația Barați și Selgros-Pasajul Mărgineni. De menționat că un sistem de rezervă a fost proiectat și realizat în bună măsură încă de acum mai mult de zece ani, dar încă lipsesc bucăți mari de tronsoane, iar în plus, cel mai mare dintre tronsoanele existente este nefolosit de zece ani și este realizat din conductă de azbociment, material ce conține elemente radioactive, acum interzis de către Uniunea Europeană.

Prin urmare, azbocimentul va fi înlocuit cu fontă modulară, material considerat ca fiind cel mai bun pentru astfel de conducte, în acest moment. Termeul de dare în folosință, ce include proiectare, licitații, execuție, ar fi de circa doi ani.

Prețul apei nu se majorează. Deocamdată

La ședința de miercuri au fost prezenți 21 de consilieri locali, precum și reprezentanți ai Companiei de Apă, în frunte cu noul director al Companiei, Ioan Bejan, numit în funcție în urmă cu o lună. Consilierul Cătălin Crețu s-a interesat dacă sunt respectate standardele de costuri și a primit lămuriri de la un reprezentant CRAB.

Consilierul Cristinel Manolache a felicitat inițiativa primarului Cosmin Necula pentru această investiție, dar a precizat că primarul, împreună cu președintele Consiliului Județean, în calitate de șefi ai celor două foruri principale acționare ale CRAB, poartă răspunderea pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului.

Primarul Cosmin Necula i-a replicat însă că și Consiliul Local este răspunzător. Consilierul Cristian Ghingheș l-a întrebat pe primar dacă aceasta este singura investiție din acest an cu finanțare guvernamentală, iar primarul i-a replicat că Bacăul duce lipsă de proiecte pe baza cărora poate obține finanțări și de aceea bugetul pe acest an este axat pe întocmirea de astfel de proiecte.

Un punct arzător a fost însă atins de consilierul Mircea Fechet, care a întrebat dacă se va majora prețul apei plătit de populație, “care și așa suportă greu un preț destul de mare”. A fost însă asigurat că acest lucru nu se va întâmpla.

“În nici un caz nu poate fi vorba despre o majorare a prețului apei odată cu punerea în practică a acestei investiții. Nu are cum să crească prețul apei date fiind calitatea actuală a serviciului de furnizare a apei, date fiind tarifele actuale și date fiind pierderile de 60% din rețele. Eu nu susțin o majorare a prețului apei și singurul în măsură să ia o decizie în acest sens este Consiliul Local”
Cosmin Necula, primarul Bacăului

Planurile pentru rezolvarea problemei apei în municipiul Bacău includ însă și modernizarea aducțiunii de la Valea Uzului pe tronsonul care provoacă cele mai mari neplăceri, dintre Stejarul și Bacău, în locungime de 24 de kilometri. Investiția se ridică la peste 172 milioane de euro și ar presupune dublarea actualei conducte, din azbociment, veche de 30 de ani, cu una nouă, din fontă modulară, așa cum este și restul de 40 de kilometri ai aducțiunii. Până la finele acestui an se speră că se va depune aplicația pentru obținerea finanțării.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. O mare parte din actuala conducta de la Valea Uzului este din azbociment, un material „ce conține elemente radioactive, acum interzis de către Uniunea Europeană”. Bine ca facem rezerva din fonta modulara si care va ramane oricum o solutie de rezerva iar conducta principala va ramane din azbociment pentru foarte, foarte multi ani. Bravo ! Acum se explica pretul cel mai mare din tara la apa. Era de fapt apa grea 🙂

  2. O conducta la pret de autostrada,172 milioane euro pentru 24 de km!Asta vara costul inlocuirii conductei era estimat la 12-14 milioane de euro iar al rezervei de 2 milioane de lei,acum rezerva a ajuns la 9 milioane de euro iar conducta 172 milioane de euro.Sa curga banii la Bacau!

  3. @Mihai. S-a creat confuzie . Este vorba despre lucrari/conducte/statii de demaqnganizare , numai in interiorul Bacaului , nu despre aductiunea de la Caraboaia . Aia nu-i planuita pentru rezolvare . Cu aia se va face campanie in 2019-2020 . Parol .

LĂSAȚI UN MESAJ