Un nou succes al Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești

    După ce joi, 29 iunie 2017, s-a dat startul celei de a XII-a ediții a manifestării de tradiție intitulată Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, care au debutat în forță cu mai multe activități, prezentare de lucrări științifice și organizarea unor conferințe reunite sub titulatura ”Ziua asistentului medical”, la care s-au prezentat peste 500 de participanți, vineri, 30 iunie 2017, a fost ziua de foc în cadrul întregului eveniment. O zi în care au venit în Moinești profesori universitari, doctori, academicieni, oameni de știință, miniștri, parlamentari, oaspeți de seamă și de peste hotare, pentru a participa la un adevărat regal medical, într-un adevărat centru al medicinei de performață, Spitalul Municipal de Urgență din localitate, manageriat și ridicat la rang de unitate medicală de elită de nimeni altul decât prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, gazda acestei întâlniri de excepție, organizată an de an. Practic, în aceste zile putem spune că Moineștiul a devenit capitala medicinei de excelență, așa cum se întâmplă în fiecare vară, în această perioadă, de 12 ani încoace.

    Nouă operații în direct



    Ziua de vineri a început în cele cinci săli de operații ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, unde s-au efectuat intervenții chirurgicale în specialitățile chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie laparoscopică, ginecologie, ortopedie și oftalmologie, pe nouă pacienți diagnosticați cu probleme medicale complexe. Dosarele lor au fost analizate cu o seară înainte de echipele de medici, iar vineri, 30 iunie, s-a decis și programul operator. O primă echipă operatorie, pe chirurgie, formată din prof. dr. Nicolae Iordache, prof. dr. Adrian Cotîrleț, dr. Andrei Stoica, dr. Eduard Popa, dr. Raluca Iordache Coșa, dr. Sergiu Rău și dr. Rodica Anghel, alături de experții prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, prof. univ. dr. Dan Sabău, prof. univ. dr. Dan Ungureanu, prof. univ. dr. Ioan Cordos, prof. univ. dr. Gheorghe Rojnoveanu, prof. univ. dr. Valeriu Revenco, prof. univ. dr. Mihai Radu Diaconescu, prof. univ. dr. Ritha Alhindawi (din New York) și prof. univ. dr. Ninian Spenceley Peckitt (din Marea Britanie) au operat patru pacienți, de 51, 55, 61 și 65 de ani, diagnosticați cu diferite tumori (chistică splenică, de colon, hepatică). O a doua echipă, pe ortopedie, care a intervenit pe alți patru pacienți cu vârste de 56, 30, 19 și 83 de ani), cu diferite probleme de sănătate (coxartroză secundară stângă, blocaj meniscal, ablație material de osteosinteză, fractură trohanteriană), a fost formată din medicii Sorin Ungureanu, Monel Ciubotaru, Andrei Antoniu și Claudiu Andriescu. Pe ginecologie, o a treia echipă, din care au făcut parte doctorii Valentin Ciuchi și Oana Axinte, a operat o pacientă de 70 de ani diagnosticată cu neoplasm ovarian. Toate intervențiile chirurgicale, care au durat mai bine de 6 ore în total, au fost transmise live în sălile de conferințe, pentru a putea fi văzute de toți participanții de la această importantă manifestare a Moineștiului și, de ce nu, chiar a județului Bacău.

    Oaspeți de peste tot din țară, dar și din străinătate

    Au răspuns invitației prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț de a fi prezenți la manifestările dedicate Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal Moinești medici din toată țara, din spitale, clinici și centre universitare din București, Suceava, Iași, Neamț, Galați, Sibiu, Cluj, Timișoara, dar și străinătate (Italia, Franța, Anglia, Elveția, Republica Moldova, Ucraina și chiar America). Oaspeți de onoare sunt prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, medic de chirurgie orală, maxilofacială și plastică, ce profesează în Marea Britanie, dar și în Noua Zeelandă, Australia și Dubai, dr. Ritha Alhindawi, medic chirurg la North Shore Hospital din New York, dr. Antonello Forgione, medic chirurg la spitalul Niguarda din Milano, și prof dr. Silvana Perretta, medic chirurg la Cédex, Strasbourg. Li s-au alăturat dr. Serghei Gligor și Alexandru Gligor, de la Spitalul Raional Noua Sulița – Regiunea Cernăuți, Ucraina, dar și o delegație de medicii de la Spitalul Municipal ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Chișinău, Republica Moldova, reprezentată de doctorii Igor și Tatiana Rudco, Angela Corduneanu, Victor și Victoria Rusanovschi, Aliona Rusanovschi, prof. dr. Gheorghe Rojnoveanu (șef de Clinică Chirugicală și prorectorul pentru activitate științifică a Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău), Valeriu Revenco, Igor Nistor, Mihaela Movilă, Veaceslav Popa și Ghenadie Croitoru.


    ”Sunt pentru a șaptea oară la Moinești, la Zilele Medicale ale Spitalului de aici, din oraș. Prima oară am fost în 2010. După acel an, am început un protocol de colaborare între cele două spitale, cel de aici, și cel din Cernăuți, unde profesez eu, care s-a concretizat într-un schimb de experiență cu mai mulți medici chirurgi din Ucraina, în chirurgie laparoscopică, cu practică în Spitalul dumneavoastră din Moinești. Această colaborare a făcut ca în urmă cu doi ani, în 2015, Spitalul Raional Noua Sulița să primească o trusă performantă pentru operații laparoscopice de la Primăria și Spitalul Municipal de Urgență din Moinești, într-un parteneriat cu firma germană producătoare de aparatură medicală Karl Storz, trusă în valoare de 100.000 de euro. Putem spune că prin acest protocol, Moineștiul a introdus chirurgia laparoscoplică și în Noua Sulița din Ucraina. Faptul că și de această dată suntem aici, eu și fratele meu, doctor ortoped Alexandru Gligor, ne onorează. Este o manifestare de la care în fiecare an învățăm ceva nou, lucruri ce le putem folosi în practica din Ucraina. Mi-aș dori să lucrez în acest spital din Moinești. Cred că este o plăcere pentru orice medic, date fiind condițiile de aici, colectivul de cadre medicale și dotările. Cât despre domnul doctor Cotîrleț, pe care îl cunosc din 2009, nu pot să spun decât că este un om de excepție.”
    dr. Serghei Gligor, medic în Spitalul Raional Noua Sulța, Ucraina

    prof. dr. Gheorghe Rojnoveanu, alaturi de prof. dr. Virgil Răzeșu

    ”A devenit o tradiție frumoasă să particip, de 12 ani, la acest eveniment de extraordinar care are loc aici, la Moinești, unde ne simțim ca acasă, unde ni se oferă oportunități de a ne împărtăși experiența noastră, dar și de a afla lucruri noi din diferite școli de chirurgie și medicină din România. Vreau să salut cu drag pe profesorul universitar doctor Adrian Cotîrleț și pe echipa sa, care ne sunt mereu gazde de excepție. Vrem să îi asigurăm că vom profita de toate ocaziile să ne întâlnim, atât pe malul stâng, cât și pe malul drept al Prutului, la astfel de manifestări științifico-practice medicale.”
    prof. dr. Gheorghe Rojnoveanu, șef de Clinică Chirugicală și prorectorul pentru activitate științifică a Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău

    Conferințe științifice cu academicienii Alexandru Vlad Ciurea, Virgil Răzeșu și Mihai Radu Diaconescu

    Deschiderea oficială a conferințelor științifice din cadrul Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești a avut loc la Clubul Lira din localitate, unde au fost prezenți, pe lângă oaspeții din țară și străinătate, și oficialități locale și județene, printre care Valentin Vieru, primarul Moineștiului, alături de o echipă de consilieri locali, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Ionel Pravăț, de la Camera de Comerț Bacău, președintele Doru Simovici și directorul Mihai Tulbure, de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, președintele director general Marius Savin și directorul executiv Dan Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Adrian Popa, senatorul Miron Smarandache și deputatul Claudiu Ilișanu, rectorul Universității ”Vasile Alecsandri”, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, dr. Elena Stângă, președinta Colegiului Medicilor Bacău, o delegație a Rotary District 2241, alături de Guvernatorul Mircea Ștefan Solovăstru, reprezentanți de la revistele de specialitate ”Viața medicală” și ”Medica”, profesori doctori de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T.Popa” Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București și mulți alții.

    În cadrul acestei întâlniri au conferențiat academician prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, șeful Clinicii de neurochirurgie de la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni”, membru al Academiei de Științe Medicale din România și Past president al Federației Internaționale de Neuroghirurgie, prof. univ. dr. Mihai Radu Diaconescu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași și academician dr. Virgil Răzeșu, ”părintele” Reuniunii Chirurgilor din Moldova.

    ”Cu ocazia Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Moinești transmit mesajul Academiei de Științe Medicale din România, forul nostru suprem din punct de vedere medical, care salută și urează succes deplin acestei unități spitalicești în promovarea stării de sănătate a populației. Spitalul din Moinești, din viziunea Academiei de Științe Medicale, este una din unitățile spitalicești de vârf ale medicinei românești, prin calitatea asistenței medicale pe care o acordă populației noastre. Eforturile meritorii ale direcțiunii sale, în speță doctorul Adrian Cotîrleț, a antrenat o dotare modernă și performanță ce permite investigații de specialitate și asistență medicală la cel mai înalt nivel. Ne aflăm într-un moment deosebit, cu oameni buni și foarte buni. Cu toții, începem să mișcăm România. Iar domnul doctor Adrian Cotîrleț reprezintă o personalitate. Îi doresc sănătate, putere de lucru și să îi țină Dumnezeu obiceiul de a mai organiza astfel de întâlniri, iar noi să îi fim alături.”
    acad. prof.univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea

    Au mai fost în prezidiu Marius Sepi, secretar de stat în Ministerul Sănătății, prof. univ. dr. Dan Florin Ungureanu, președintele Senatului Universității ”Titu Maiorescu” București, prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, președintele Societății Române de Chirurgie, prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, din Marea Britanie, Răzvan Vulcănescu, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

    ”În ultimii patru ani nu am lipsit niciodată de la acest eveniment de tradiție și mă bucur că anul acesta am reușit, în calitatea mea de președinte al Societății Române de Chirurgie, să aducem aici, în Moinești, și a 38-a ediție a Reuniunii Chirurgilor din Moldova, o manifestare care avea loc de obicei la Piatra Neamț. Mă bucur că profesorul doctor Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului din Moinești, care are niște calități manageriale și organizatorice de necontestat, a reușit să țină în viață această tradiție a Zilelor Medicale, să o reanimeze an de an și că promite că o va ține tot așa, mai ales că vorbim de o manifestare de succes și de o mare valoare științifică.”
    prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, președintele Societății Române de Chirurgie


    ”Vin cu mare plăcere de fiecare dată la Moinești, la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență de aici. Cred că sunt peste 10 ani. Apreciez organizarea, nivelul științific al prezentărilor, modul cum se desfășoară conferințele, participarea numeroasă și cu nume mari din medicina românească și de peste hotare. Acest congres concentrează puternice forțe academice și universitare din România, și de aceea toată lumea vine de plăcere aici, iar meritul este în totalitate al doctorului Adrian Cotîrleț. Pentru mine este o onoare să fiu aici. Vin, personal, în fiecare an. Indiferent de ce treburi am, fac în așa fel ca an de an, să fiu aici, la acest eveniment.”
    prof. univ. dr. Dan Florin Ungureanu, președintele Senatului Universității ”Titu Maiorescu” București și șeful Clinicii de Chirurgie Generală de la Spitalul CF 1 Wittin

    Tot la această întâlnire, pe scena de la Clubul Lira, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț a oferit plachete omagiale secretarului de stat din Ministerul Sănătății, Marius Sepi, prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, președintele Societății Române de Chirurgie, prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, din Marea Britanie, lui Răzvan Vulcănescu, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și prof. univ. dr. prof. dr. Gheorghe Rojnoveanu, prorectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Nu au fost uitate nici fostele colege, dr. Viorica Balcan și dr. Beatrice Pascaru, acum pensionare, care au primit diplome de recunoștință pentru întreaga lor activitate medicală în spitalul din Moinești.

    Strategie națională în Sănătate și alte reuniuni științifice

    Tot vineri, în Sala 1 de Conferințe din Spitalul Municipal de Urgență Moinești, a avut loc și una dintre sesiunile științifice moderate de prof. univ. dr. Ingrith Miron, prof. univ. dr. Smaranda Diaconescu și prof. univ. dr. Marin Burlea, iar începând cu ora 16.30 a fost organizată și o masă rotundă intitulată „Strategia națională 2017 – 2020 în Sănătate, Asociația spitalelor din România”, unde au participat secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, președintele Autorității Naționale de Management în Sănătate, dar și un reprezentant al Școlii Naționale de Management. A urmat apoi o reuniune a medicilor rotarieni, dar și o sesiune științifică a medicilor rezidenți.

    Reuniunea Chirurgilor din Moldova

    Ziua de sâmbătă este dedicată unor noi sesiuni de lucrări științifice, dar și unui curs de ”Diagnostic în tratarea anemiilor”, moderat de șef lucrări dr. Camelia Diaconu, șef lucrări dr. Mihaela Adela Iancu și asist. univ.dr. Giorgiana Dediu, iar punctul forte îl reprezintă cea de a 38-a ediție a Reuniunii Chirurgilor din Moldova, organizată în premieră în Moinești și moderată de prof. univ. dr. Dan Ungureanu, prof. univ. dr. Dan Sabău și oaspetele din Marea Britanie, prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, medic de chirurgie orală, maxilofacială și plastică – pe Sesiunea I, și de prof. univ.dr. Silviu Constantinoiu, prof. univ. dr. Ioan Cordos, prof. univ. dr. Gheorghe Rojnoveanu și prof. univ. dr. Valeriu Ravenco – Sesiunea II. ”Părintele” acestor reuniuni, organizate an de an la Piatra Neamț, este academicianul dr. Virgil Răzeșu, prezent în aceste zile la Moinești.

    ”Sunt în Moinești pentru a 12-a oară. Întotdeauna am fost la aceste manifestări, într-un spital cu totul deosebit și printre puținele spitale de genul acesta în țară. Prezența mea aici, în acest an, este prilejuită însă și de cea de a 38-a Reuniune a Chirurgilor din Moldova, pe care an de an o organizam la Piatra Neamț. Este foarte adevărat că doctorul Cotîrleț m-a socotit un fel de mentor de-a lui și eu mă bucur că nu a uitat niciodată asta. L-am îndemnat mereu să nu părăsească lucrurile deja înfăptuite. Tradiția pentru noi înseamnă foarte mult. Eu am lucrat 44 de ani în secția de Chirurgie din Piatra Neamț, pe care am și condus-o 26 de ani. Despre acest eveniment, Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, se poate vorbi numai la superlativ, prin organizare, prin invitați. Vorbim de o adevărată școală de chirurgie și nu trebuie să ne ferim de astfel de cuvinte.”
    academicianul dr. Virgil Răzeșu

    Implementarea protezării personalizate în România

    Însoțit de fostul senator Dan Tătaru, acum consultat în tehnologia informației, prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, medic de chirurgie orală, maxilofacială și plastică, a venit la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești pentru a prezenta noua sa inovație: protezarea personalizată pe pacient. Profesorul Ninian Spenceley Peckitt este promotorul zonei de protezare cranio-facială, prin reconstrucția părții afectate. Practic, scanează zona distrusă și reproduce identic, conform zonei inițiale a pacientului, acea parte, cu ajutorul unei imprimante 3D, folosind ca material titaniul, care are o rezistență puternică. Practic folosește inteligența artificială pentru a readuce la forma inițială fața, craniul, mandibula, dar piciorul (pentru că realizează și proteje de șold) unui pacient, cu timp de vindecare totală în doi ani, după implantarea în zonă și de celule stem, care practic reconstruiesc țesutul și ”îmbracă” proteza personalizată.

    ”Deja domnul doctor are o experiență în domeniu, a tratat circa 900 de pacienți care au primit o astfel de proteză personalizată. Și nu vorbim de costuri foarte mari. De aceea suntem aici, pentru a promova acest procedeu, acest sistem, în special pe această zonă deficitară la noi, protezarea. Beneficiile acestei gândiri sunt… noi în România, dar sperăm ca prin astfel de întâlniri să reușim să facem pași importanți pentru implementarea protezării personalizate și în la noi în țară, protezare care în America, de exemplu, ia un avânt extraordinar.”
    Dan Tătaru, fost senator, acum consultat în tehnologia informației

    ”Este prima dată când vin aici, în Moinești, este prima dată când vin în România. Aici, în acest spital, am văzut oameni dedicați, care lucrează în echipă, am văzut săli de operații bine dotate, departament de urgență și de cercetare, un manager care a reușit la superlativ tot ce a făcut aici. Totul este foarte impresionant. Cred că împreună putem reuși și putem face lucruri minunate. Îmi place aici, îmi place țara dumneavoastră, mâncarea e excelentă, oamenii sunt veseli, foarte ospitalieri. Sunt convins că vom face lucruri frumoase aici și că am o mare oportunitate ca și în România să realizăm lucruri bune. Eu sunt disponibil pentru orice proces ce duce la progres și succes.”
    prof.dr. Ninian Spenceley Peckitt, medic de chirurgie orală, maxilofacială și plastică

    Cea mai înaltă distincție rotariană

    Și pentru că a fost și o reuniune a medicilor rotarieni, tot cu ocazia celei de a XII-a ediții a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, Clubul Rotary, Districtul 2241 România și Republica Moldova, prin Guvernatorul său Mircea Ștefan Solovăstru, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț a primit o plachetă și distincția Paul Harris, pentru contribuția adusă la dezvoltarea societății românești. Este a treia distincție oferită în Bacău (au mai primit Dan Stoica și Tobi Covrig), Paul Harris fiind cea mai mare distincție a Rotary International District, care se oferă unui rotarian.

    Ca de final…

    Manifestările Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești se încheie sâmbătă, 1 iulie. Va urma și a XIII-a ediție…


    ”Suntem bucuroși că și această ediție s-a desfășurat conform așteptărilor, cu multe împliniri, cu mulți participanți, cu o sesiune pentru cei 330 de asistenți medicali care au fost prezenți în prima zi, cu 125 de participanți și la sesiunea pentru fiziokinetoterapeuți. Tot la aspecte pozitive vorbim și de sesiunea pentru medicii rezidenți, cu doctori la început de carieră, dar și cu sesiuni și conferințe interesante ale profesorilor universitari și academicieni din celelalte două zile de manifestare. Bineînțeles, să nu uităm de regalul de chirurgie cu operațiile în direct, care a fost un succes pentru că au fost cazuri extrem de dificile, și nici de Reuniunea Chirurgilor din Moldova, care anul acesta s-a organizat la Moinești, o reuniune de tradiție , dar de suflet pentru mine, de care mă leagă amintiri plăcute. A fost prima reuniune la care am participat ca medic stagiar și de atunci am mers permanent. Suntem bucuroși, puțin obosiți, cu peste 600 de participanți în total, dar cred că totul a meritat, iar impresiile nu au fost numai de complezență, ci adevărate și sincere. Vom continua tradiția, e o promisiune, așa că da, deja putem vorbi despre ediția următoare.”
    prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Județean de Urgență Moinești

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"