24 aprilie 2024
ActualitateUn fost angajat al BCR a retras din conturile unei cliente peste...

Un fost angajat al BCR a retras din conturile unei cliente peste 20.000 de lei

Spre sfârşitul anului trecut, G.V. a fost trimisă în judecată de DIICOT Bacău, pentru infracţiunile de acces fără drept la un sistem informatic, fraudă informatică şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte ce ar fi fost comise în perioada iulie 2011 – octombrie 2012.

În calitate de consilier clienţi zonă rapidă la BCR – Agenţia Energiei, spun procurorii, “inculpata a accesat fără drept conturile clientei C.L., de şase ori, şi a retras în total suma de 20.324,62 de lei, semnând în fals chitanţele de eliberare în numerar, după care a introdus date informatice constituind noi depozite la BCR în numele clientei cu sumele de bani rămase în conturile acesteia, în scopul obţinerii pentru sine a unui beneficiu material, cauzând un prejudiciu total în valoare de 23.749,69 de lei, prejudiciu care a fost recuperat în totalitate faţă de persoana vătămată C.L. ( însă nerecuperat de BCR ce a depus din fonduri proprii suma de 5.149,69 lei în contul clientei la începutul anului 2016)”.

La începutul lui 2016, persoana vătămată C.L. a sesizat Băncii Comerciale Române mai multe operaţiuni efectuate în conturile de depozit deschise la BCR Agenţia Energiei, fără autorizarea sa. Ulterior, clienta a depus şi o sesizare penală în care a reclamat că fosta salariată a BCR – Agenţia Energiei a recunoscut că a retras din depozitele sale suma de 20.000 de lei, sumă din care, la acea dată, recuperase 18.600 lei.



După declanşarea investigaţiilor, BCR a depus în contul clientei păgubite diferenţa nerecuperată, de 5.149,69 lei, iar unitatea bancară s-a constituit parte civilă în proces cu această sumă. În ceea ce priveşte acuzaţia de delapidare, cauza a fost clasată, considerându-se că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

La termenul de judecată din februarie 2017, inculpata a dat declaraţie de recunoaștere a faptelor.

Astfel, pedeapsa aplicată de Tribunalul Bacău este de 3 ani închisoare, cu suspendare.

Inculpata va trebui să plătească BCR suma de 5.149,69 lei. Sentinţa nu este definitivă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri