Tânăra cu record pe internet

8

O tânără solistă de muzică populară din Bacău a înregistrat un videoclip iar postarea acestuia pe youtube i-a adus un număr record de vizualizări. La o ultimă verificare, clipul Dianei Sârbu a trecut de 665.000 de vizualizări. Cine este interpreta Diana Sârbu, aflăm din interviul următor.

-Cum te-ai lansat în muzică?
-Eu cânt de la 15 ani, dar pot să spun că de mică eu eram „moțul” serbărilor. Într-un an a fost o serbare mai specială, pentru că era și pensionarea unui profesor, și atunci cineva a venit cu o orgă și a înregistrat frânturi din ce am cântat noi acolo și le-a postat pe internet. Imaginile au fost vizionate de multă lume printre care și de muzicianul Cristi Năstase care m-a remarcat și mi-a spus că eu nu trebuie să stau acasă. Așa am ajuns să cânt și să înregistrez cu formația lui Cristi Năstase. Asta se întâmpla când eram prin clasa a IX-a sau a X-a, fiind elevă a Colegiului Pedagogic.

-Acesta a fost începutul. Ce a urmat?
-Apoi, prin 2013, am imprimat cu maestrul Botgros și orchestra Lăutarii din Chișinău și am făcut un spectacol mare în Bacău. Apoi am avut 16 piese pe care mi le-a compus Răzvan Mitoceanu de la Suceava și mi l-a produs Ana Sound, tot din Suceava. Asta s-a întâmplat tot în 2013. Iar acum pregătesc un material nou, cu orchestra Lăutarii, material discografic care sper ca în toamnă să fie finalizat.

Tânăra cu record pe internet

-Ce poți să ne spui de piesa ta de pe youtube și care are vizualizări din ce în ce mai multe?
-Piesa are deja peste 665.000 de vizualizări și este o melodie foarte apreciată de publicul de la noi, dar și în rândul iubitorilor de muzică populară de peste Prut. Este vorba despre „Amintirea cerne”, o piesă pe care eu mi-am dorit-o foarte tare, pe care mi-au compus-o Mariana Honceru și Răzvan Mitoceanu, o piesă pe care am închinat-o bunicilor mei care m-au crescut. Cântecul a devenit șlagăr pentru că a fost preluat de mai multe televiziuni naționale de specialitate, a câștigat Top Radio Iași și Top Radio Antena Satelor. „Amintirea cerne” este o piesă lirică, horă de ascultare, iar videoclipul mi l-a făcut Ionel Mănăstirean, de la Suceava. De altfel, cu Ionel Mănăstirean am mai lucrat alte 16 clipuri.

-Ești interpretă de muzică populară. Care a fost momentul care ți-a adus acest statut?
-Practic, atunci când am imprimat cu orchestra Lăutarii. Apoi am câștigat câteva premii la fesativalurile de folclor.

-Despre studii ce poți să ne spui?
-Am făcut cursuri de canto popular, la Școala Populară de Artă din Iași și anul acesta tocmai am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Etnologie și Folclor din Universitatea București, iar în prezent mă pregătesc de Conservator pentru că vreau să fiu un interpret cu acte în regulă. Dar, pentru mine contează cel mai mult aprecierea publicului. Și trebuie să spun că mi-am format un public, al meu, care mă ascultă și mă apreciază.

-Cum ți-ai format acest public?
-În primul rând la spectacole. Am avut multe spectacole și aici în zonă, dar și în țară. Am colaborat cu diferite orchestre. Merg și la diferite sărbători și manifestări locale și chiar la evenimente private.

-Ai făcut vreodată duet cu un nume cunoscut al scenei?
-Nu. Nu am cântat niciodată în duet. Acum pregătesc un duet cu un interpret de la Iași, Constantin Bahrin. Pot în schimb să spun că m-am bucurat de apreciera Mioarei Velicu, care atunci când a fost chemată la TVR la o emisiune, „Ieri. Azi. Mâine”, a fost rugată să aducă un interpret pe care ea îl consideră ca fiind un urmaș al dânsei și m-a ales pe mine. Pentru mine a fost o mare onoare să mă bucur de aprecierea unui om atât de valoros în muzica populară.

-În afară de noi materiale discografice, mai pregătești și alte surprize?
-Sigur că mă gândesc la multe, dar ce intențonez este să organizez un spectacol pentru aniversarea celor 10 ani de cântec, spectacol care va avea loc în Bacău, pentru că eu sunt băcăuancă.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. O siu inca de la debut!Melodia Amintirea Cerne a facut din ea un artist consacrat!Felicitari Desteptarea ca ati spart gheata vorbind despre Diana Sarbu!!!

LĂSAȚI UN MESAJ