După aproape două săptămâni în care au avut de suferit din cauza lipsei apei calde, o parte dintre consumatorii Thermoenergy sunt anunţaţi că anul acesta vor mai avea parte de duşuri reci.

Motivul este legat de reabilitarea reţelelor de distribuţie secundare din municipiul Bacău. Mai exact, au fost reluate lucrările în cadrul proiectului derulat de Municipiul Bacău prin intermediul Programului Operaţional Sectorial de Mediu – Axa 3, numit “Retehnologizarea sistemului de termoficare din municipiul Bacău în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană”.

Aşadar, va fi deranj mare şi anul acesta în cartierele care au blocuri arondate punctelor termice: PT 4, PT9, PT14, PT15, PT17, PT43, PT62 şI PT63.

“Lucrările de reabilitare constau în modernizarea completă a reţelelor de încălzire, apă caldă de consum şi recirculare prin înlocuirea sistemului de distribuţie actual cu un sistem de distribuţie realizat din material de ultimă generaţie (conducte preizolate, sistem de detecţie automată a avariilor etc.). Pe perioada execuţiei lucrărilor de retehnologizare va fi necesară sistarea apei calde de consum pentru perioade limitate şi pe tronsoanele unde se execută lucrările”, declară Radu Cristian Palade, director general la Thermoenergy Group SA Bacău.

Palade îi asigură pe consumatori că după finalizarea investiţiilor vor beneficia de servicii la standard de calitate net superioare în alimentarea cu energie termică în sistem centralizat. (Ramona Ionescu)

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Pai sa aiba putintica rabdare sa se termine asfaltatul strazilor (pardon…. peticitul strazilor) , dupa care sa inceapa sapatul transeelor. De….ca doar avem de unde.

  2. Cel mai bine este pentru cetatean montarea unei CT de apartament ! Asa ai scapat de firma paguboasa si falimentara Thermoenergy care te tine iarna in frig si saptamani fara apa calda ,numai asa ai parte de confort timp de 365 zile ! Sunt tare curios sa stiu cati dintre sefii acestei firme sunt beneficiari de serviciile acestei firme !! Pun pariu ca nici un sef sau sefut nu mai este racordat la CET ! Daca sefii care conduc aceasta firma nu au incredere in serviciile oferite de firma lui atunci noi cetatenii de rand ce incredere sa mai avem ?

  3. Si dupa ce se termina lucrarile din aceasta vara, o vom lua de la capat vara viitoare! In principiu nu trebuie sa uitam de unde am plecat: baie in lighean!!!

LĂSAȚI UN MESAJ