17 aprilie 2024
CulturăSărbătoarea Sfântului Gheorghe, în Bacău

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, în Bacău

Conform statisticienilor, aproape un milion de români îşi vor celebra onomastica duminica viitoare, purtând numele de Gheorghe sau derivate din acesta. De asemenea, un număr important de biserici de pe cuprinsul judeţului Bacău îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Dintre acestea, două lăcaşe de rugăciune ce sunt parte integrantă din viaţa spirituală a municipiului Bacău îşi vor sărbători hramul într-un mod deosebit. Astfel, în Biserica „Sf. Gheorghe” din cartierul Orizont se va deschide această serie de evenimente duhovniceşti joi, 20 aprilie, când, de la ora 16.30, în această parohie va poposi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni.

Vineri, 21 aprilie, în ziua de prăznuire a Izvorului Tămăduirii, tot aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Tot vineri, la Biserica militară „Sf. Gheorghe şi Eroii Neamului”, de la ora 15.00, va sosi în pelerinaj Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa”.



Aceasta este copia sfintei icoane care se găseşte la schitul românesc Prodromu de pe Muntele Athos. Sâmbătă, 22 aprilie, tot la biserica de lângă unitatea militară de transmisiuni, va avea loc o conferinţă susţinută de preot conf.univ.dr. Constantin Necula. Duminică, 23 aprilie, această serie de evenimente închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va culmina cu liturghia arhierească oficiată de ÎPS Ioachim în acest templu al ortodoxiei ctitorit prin strădaniile militarilor din garnizoana Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri