Harta ponderii investițiilor străine, pe regiuni, după soldul final al acestora

Ponderea scăzută a Investițiilor Străine Directe (ISD) în Regiunea Nord-Est apare în principal pe fondul calității scăzute a infrastructurii – arată un studiu realizat de Consiliul Investitorilor Străini în colaborare cu Academia de Studii Economice. Infrastructura de transport precară izolează regiunea de relația cu restul Uniunii Europene. De asemenea, regiunea este predominant agricolă, iar investițiile străine în acest sector nu sunt foarte mari.

Transilvania şi Banatul sunt cele mai atractive regiuni din România pentru investitorii străini, dar Regiuna București-Ilfov, care a atras 59,3% din total ISD în anul 2015, urmată de regiunile Centru (9%) și Vest (8,1%). Clasamentul nu are modificări semnificative în perioada 2008-2015.

Fluxul net de investiții străine – precizează un studiu întreprins de Băncii Naționale a României (BNR), în colaborare cu Institutul Național de Statistică – a fost, în România, la sfârșitul anului 2015, de 3.461 de milioane de euro, iar soldul final al acestora de 64.433 de milioane de euro. Regiunea Nord-Est a avut, din acest sol, numai 1.662 de milioane de euro (2,6% din total).

Autorii studiului, dar și raportul BNR, precum și directoarea Direcției Județene de Statistică (DJS) Bacău, Eugenia Harja, spun că statisticile trebuie interpretate cu atenție, pentru că pot oferi o imagine distorsionată a realității ca urmare a modului de înregistrare a datelor. Valoarea ISD într-o anumită regiune se înregistrează în funcție de localizarea sediului social al companiei.

În acest an, în luna martie, conform ultimelor date publicate de DJS Bacău, în județ au fost înmatriculate cinci societăți cu participare străină (județul are, astfel, 0,85% din numărul total al societăților înregistrate în țară și ocupă locul al 17-lea). Valoarea totală a capitalului social subscris de aceste societăți în județul Bacău a fost de 3.700 de lei (10,73% din Regiunea Nord-Est și 0,02% din țară). În Regiunea Nord-Est, în martie 2017 cele mai multe societăți străine au fost înmatriculate în Iași (19 din 37), iar județul Bacău este pe locul al treilea, după Suceava.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Pai cum naiba sa vina in Bacau,de exemplu,cand asta e ocupat cu rahaturi gen”capitala europeana a tineretului”,tineret care fuge din orasul asta falimentar ca dracul de tamaie.

  2. asa este,frumos oras, dar a fost furat , se vede, joburi slabe de tot,nici un viitor pentru un tanar fara casa , fara nimic, nici chirie nu-si permite.

LĂSAȚI UN MESAJ