26 aprilie 2024
EconomieProiect Legea Prevenţiei: 333 de abateri nu vor mai fi sancţionate din...

- antreprenorii vor putea să evite sancţiunile de la ANAF, Inspecţia Muncii sau alte organe de control

Proiect Legea Prevenţiei: 333 de abateri nu vor mai fi sancţionate din prima

Peste 330 de abateri sancţionate de legislaţia fiscală şi cea a muncii vor putea fi evitate de antreprenorii, managerii şi alţi responsabili din firme. În acest sens, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat pentru dezbatere publică proiectul Legii Prevenţiei. De altfel, anunţul a fost făcut de chiar secretarul de stat în acest minister, Hary Ilan Laufer, aflat, săptămâna trecută, în trecere, prin Bacău pentru promovarea Programului Start Up Nation – România.

„Legea Prevenţiei, lansată spre dezbatere publică, este menită să creeze un echilibru între instituţiile de control ale statului şi contribuabili. Este o lege care are menirea de a nu mai permite organelor care vin în control să vă amendeze, să vă închidă firma sau să vă suspende activitatea, dacă vă aflaţi la prima abatere. Vor fi obligaţi să vă dea un plan de remediere şi o perioadă de 90 de zile în care să vă puneţi în legalitate”, a transmis secretarul de stat Hary Ilan Laufer.

Însă, firmele prinse în ofsaid vor putea beneficia de această păsuire numai o dată în 3 ani. Cert este că, la prima abatere prevăzută în Legea prevenţiei, agentul constatator va da numai un avertisment şi va face un plan de remediere, urmând ca, după cel mult 3 luni, să repete controlul. Abia atunci, dacă va constata din nou o abatere, instituţia de control va putea sancţiona firma. Lista sancţiunilor care nu vor mai putea fi aplicate din prima cuprinde 333 de articole de legi, de la Codul Fiscal, Codul Muncii, până la legislaţie legată de site-uri.



„Nimeni nu poate şti toate legile, nu avem cum să le cunoaştem. Este foarte complicat ca o societate cu 2-3-5 angajaţi să ştie, pur şi simplu, toate legile din România. Prin toate aceste măsuri de relaxare fiscală – creşterea plafonului, pentru microîntreprinderi, de la 100.000 la 500.000 de euro a cifrei de afaceri, scăderea taxei pe cifra de afaceri la unu la sută, iar, începând cu anul viitor, taxa pe dividende de zero la sută -, dorim să creăm un cadru cât mai prietenos pentru cei care vor să se apropie de zona de antreprenoriat”, a subliniat secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Hary Ilan Laufer.

Până la data de 1 mai 2017, ora 20.00, băcăuanii interesaţi de acest normativ pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, la adresa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat din Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, Bucureşti, tel: 0212025151 sau la adresa de email: [email protected]. Legea Prevenţiei este finalizată de mai bine de trei săptămâni, însă, dezbaterea a fost amânată după ce Asociaţia Municipiilor din România a solicitat introducerea unui capitol dedicat administraţiei publice locale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri