Primele căpşune autohtone, pe mesele băcăuanilor

    Prima producţie de căpşune produse de un fermier din Rădoaia va ajunge pe tarabele din Bacău luna aceasta. Florin Panaite, de 47 de ani, din Rădoaia, comuna Parava, fost operator chimist la Rafo Oneşti, cunoscut localnicilor drept „Ghermanu”, cultivă de câţiva ani căpşune pe aproape 2.000 de metri pătraţi.

    Şi-a aprofundat preocuparea de agricultor în Italia, unde a fost plecat la muncă, la fel ca mulţi dintre concetăţenii noştri. Spre deosebire de colegii din ţară, care au fost semnificativ afectaţi de zăpada căzută la sfârşit de aprilie, dar mai ales de gerul din timpul nopţilor, Florin Panaite se poate lăuda, anul acesta, cu producţii de excepţie.

    „Stăm binişor, aşteptăm doar să vină căldura de-a binelea. Nu e nevoie decât de 4-5 zile. Atât. În plus, am fost inspirat şi, când a nins, cu o zi înainte, am acoperit suprafeţele cu agril, o pânză poroasă, foarte subţire, specială, adusă din Italia, care, practic, mi-a protejat căpşunii. Chiar dacă afară era ger, eu sub pânză aveam 1 grad Celsius cu plus.



    Recunosc, am trecut cu brio. Nu la fel şi colegii din Bârlad, Târgu Bujor sau din partea de vest a ţării, unde a fost dezastru, chiar şi la cei care au acoperit culturile”, explică fermierul din Rădoaia. În aceste condiţii, căpşunarul din Rădoia poate spune că a dat lovitura. Şi asta în condiţiile în care culturile lui de căpşuni au trei ani de la înfiinţare, când – în mod normal – perioada de exploatare a unei plantaţii n-ar trebui să depăşească două sezoane. „Sunt mai mulţumit decât anul trecut. Am zis să risc şi să mai las un an, deşi – peste tot în lume -, în Italia, în toată Europa, nu se ţin plantele mai mult de doi ani”, mai spune fermierul.

    14 lei kilogramul, la sursă

    Primele căpşune vor ajunge în Bacău şi în Oneşti, urmând ca, pe măsură ce vor fi recoltate, delicioasele fructe să fie trimise şi la comercianţi din vestul ţării. Deja, comenzile au şi început să curgă, mai ales din Ardeal, în special Braşov, şi în Capitală.

    „De la mine, căpşunele vor pleca la 14 lei kilogramul, minimum 13 lei. Păi, deja, în angro-uri, acum, kilogramul este 16 lei. Asta este. Anul trecut, când era multă căpşună, am dat cu 10 lei kilogramul, iar, acum, pentru că vremea le-a compromis culturile celor din vestul ţării, nu mai este aşa supraproducţie”, explică fermierul din Rădoaia.

    Căpşunele produse de el sunt din soiurile Portola şi Istria, ceea ce-i va permite să recolteze până toamna, târziu. În anii trecuţi, a avut de cules până la mijlocul lunii noiembrie. După calculele lui, de pe un singur lot (de circa 2.000 de metri pătraţi), va putea recolta de două ori pe săptămână, producţia fiind în jur de 800 de kilograme.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"