De multe ori, când suntem pe șoselele patriei ne intersectăm cu fel de fel de mașini. Unele din ele sunt impresionante prin mărime și aici ne gândim la TIR-uri. Dar, cum este să conduci un astfel de camion? Mai mult decât atât, șoferii profesioniști care conduc mastodonții pe drumurile europene au fel de fel de povești. Una dintre acestea este a unui tânăr băcăuan, original de prin părțile Moineștiului. Născut la Comănești și cu domiciliul în acte în comuna Poduri, Florin Găman (foto) a făcut liceul la „Grigore Cobălcescu” la Lucăcești în zona Moineștiului. Acum are 24 de ani, este șofer de TIR și de doi ani lucrează în Italia la Milano.

– Ce te-a făcut să te îndrepți spre această meserie ?
– Mie de mic mi-au plăcut mașinile și în mod special TIR-urile care mă fascinau pentru că mi se păreau uriașe. Și tot de mic visam să călătoresc, să colind lumea.

– Așa se explică faptul că ai urmat școala în acest domeniu ?
– Da. Am terminat liceul la specializarea tehnician în transporturi. Când eram în clasa a XII-a am obținut permisul de șofer categoria B, după care m-am interesat de prețurile pentru obținerea permisului pentru TIR. Era vorba de o sumă destul de mărișoară, dar am reușit să fac rost de bani pentru că speram la un viitor în această meserie. Când am terminat liceul aveam toate categoriile de permis cu tot cu atestate și eram foarte mândru de asta.

– Unde ai făcut școala de șoferi?
– La Mardare, în Moinești, dar examenul l-am dat în Bacău, iar atestatul pentru transport în Onești. Pot să spun că am avut mare noroc cu instructorul Marian Husu, un om deosebit, care mi-a explicat totul perfect. Erau puține ore de condus și trebuia să profit de fiecare minut. Până atunci nici nu mă urcasem într-un TIR. Prima dată am zis că nu voi putea face meseria asta pentru că mi se părea prea mare. Mi-era mare teamă. Mi se parea un monstru. Când am condus prima dată TIR-ul credeam că nu-mi ajung ambele benzi de circulație. Mergeam încet și cât mai pe mijlocul drumului.

– Care a fost primul tău loc de muncă?
– La început a fost cam dificil. Îmi doream un job, dar nu reușeam. Erau multe anunțuri pe internet. Trimiteam CV-uri, dar nimeni nu mă lua în seamă pentru că eram prea tânăr și nu aveam experiență. Într-o bună zi am fost contactat de un domn din Bacău, care avea TIR-uri și transporta mașini în Europa. M-am dus, mi-a prezentat TIR-ul încărcat cu mașini și m-a trimis în Germania să descarc. Vă dați seama ce emoții am avut pentru că eu nu mai ieșisem din țară până atunci. Mi-am cumpărat un GPS și mă luam după el. Nu mai spun că nu știam germană deloc.

Pe Drumuri Europene. Povești la bordul unui TIR

– Cum a fost primul contact cu străinătatea?
– Din păcate nu a fost prea plăcut, pentru că eram foarte stresat că nu ma voi descurca. Nu eram încântat de nimic pentru că îmi era teamă. Am stat la acea firmă o lună și jumătate. Condițiile nu erau prea strălucite ținând cont că mașinile erau rele. Am avut momente când nu dormeam deloc sau chiar nu mâncam. Am decis să închei conturile cu firma asta și chiar mă gândeam să renunț de tot la această meserie. Am ales să plec în Italia, dar nici acolo n-am avut noroc și în doar două săptămâni am ales să revin acasă. În drum spre România conversam cu șoferul microbuzului și după ce i-am spus povestea mea m-a întrebat dacă nu vreau să muncesc pe TIR. După două eșecuri, cam stateam în dubii. Am zis că să mai încerc odată. Așa a fost o conjunctură că am ajuns acasă și a doua zi am plecat la Torino. Nici n-am apucat să desfac bagajul.

– A treia oară a fost cu noroc?
– Când am ajuns la Torino și m-a văzut patronul Italian, mi-a zis că n-o să rezist pentru că sunt prea tânăr. Mi-a dat un fel de probă, mi-a dat un camion cât de cât bunicel și m-a trimis la Paris cu patru descărcări. Mi-a zis patronul că dacă fac acea cursă în regulă sunt angajat. După câte am pățit mi-era cam teamă, dar a fost binișor și am rămas la firma aceea timp de doi ani.

– Și acum?
– Între timp am plecat de la firma aceea pentru că eram plătit prea puțin pentru munca pe care o făceam. Am plecat tot la o firmă italiană, doar că era la Milano. Se plătea mult mai bine și făceam drumuri doar în Italia. Cam un an și jumătate am stat acolo, dar era un program încărcat, cu multe nopți nedormite, mereu contratimp.

– Ai fost la mai multe firme, dar ce ne poți spune de responsabilități?
– Responsabilitatea e foarte mare. Poți plăti și cu viața. Un TIR încărcat poate ajunge și la 50 de tone. O manevră gresită poate provoca un dezastru. Nu mai vorbim și de valoarea mărfii care în unele cazuri ajungea și la 300.000 de euro.

– În drumurile tale te-ai întâlnit cu mulți oameni.
– Foarte mulți. De multe ori cu români. Din păcate, nu de cele mai multe ori am avut parte de întâmplări fericite. Mi-aduc aminte că odată am lucrat atât de mult încât mi s-a făcut rău iar eu mai aveam de făcut 300 de km. Cu chiu cu vai am ajuns la destinație unde am leșinat și am ajuns la spital. Nu mai știam ce s-a întâmplat. Când m-am trezit am crezut că am făcut accident. Chiar l-am întrebat pe doctor dacă au fost victime. Cred că a fost cea mai urâtă noapte din viața mea. E interesant că doctorii nu știam ce am, iar eu aveam nevoie doar de somn.

– Să lăsăm cele rele în urmă…
– Așa este. Spuneam că m-am întâlnit și cu români. Eram într-o cursă prin Franța și am primit înștiințare de la patron că trebuie să schimb remorca cu un coleg și pentru asta trebuia să ajung într-o anumită zonă. Când mă apropiam de zona respectivă, șefu nu mai răspundea la telefon așa că am decis să mă opresc pe marginea drumului într-o alveolă care era semnalizată ca S.O.S. Eu nu știam că nu ai voie să parchezi dacă nu ai probleme. Tot încercând să sun șefu’ am oprit motorul, să fac economie la motorină. Când m-am uitat în oglinzi, un echipaj de poliție însoțit de asistența de la autostradă au oprit în spatele meu. Când am vrut să plec, am dat repede să pornesc, dar TIR-ul nu mai voia. A venit polițistul și m-a întrebat dacă am probleme. Încercam să-i explic că n-am avut probleme și că nu știu ce s-a întâmplat. Între timp m-a sunat și șefu’ și i-am explicat situația. Când a înțeles treaba era supărat pentru că remorcarea ne-ar fi costat 2000 de euro. M-am băgat eu pe sub mașină, mi-am făcut de treabă deși nu știam ce să fac. Între timp a venit și o mașină de la tractări a cărui șofer era român. L-am rugat să mai tragă de timp, poate reușesc să-l repar. A înțeles situația și s-a mișcat foarte încet încercând să tragă de timp. Cu un patent și un cuțit, am meșterit eu pe acolo pentru că am găsit un fir dubios pe care l-am tăiat și l-am lipit la loc, am ieșit de sub TIR, m-am urcat și i-am dat cheie și a luat-o. Polițistul cu cei de la asistență tehnică au rămas blocați. Românul a venit râzând si le-a explicat că sunt de-al lui și că noi nu rămânem niciodată în drum pentru că am avut Dacii. M-au lăsat să plec și uite așa i-am făcut șefului economie de 2000 de euro.

– Am înțeles că acum vii acasă anual și că stai cam câte două săptămâni. Nu ți-e dor de „acasă” ?
– Chiar dacă sunt tânăr și nu am familia mea, îmi e dor de casă. Cel mai mult mi-e dor de persoanele dragi, de părinți, de sora mea care are trei copii superbi. Mi-e dor de locurile din zonă, că eu locuiesc la țară, și de mâncarea tradițională. Aici, oricât ar fi mâncarea de bună, nu o mănânci cum o mănânci acasă. Parcă nu ești în spiritul familiei. Aici, pleci dimineața cu noaptea în cap la muncă, alergi toată ziua ca un nebun și seara mănânci ce poți, dormi puțin, câte ore mai ai și apoi începe o nouă zi. Așa e viața. Probabil dacă aș câștiga mai bine în țară, m-aș întoarce.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Interesant punct de vedere. A plecat de la unii ca erau bani putini. La altii erau bani multi dar fugareala.
    Asta e realitatea: bani multi si munca putina nu exista nicaieri.
    Iar stationatul pe banda de urgenta era clar inerzis. Nu stiu de unde economia de 2000 eur a patronului ptc a evitat tractarea. 2000 eur nu sunt chiar usor de platit nici chiar pentru o firma pentru o neglijenta de genul asta

    • Omul n-a spus ca vrea sa stea degeaba pe bani multi. Insa, sunt locuri care te obliga sa faci curse prea rapid si tragi de program. Patronul nu are in vedere ca poti pride blocaj, aglomeratie sau conditii rele de drum.Cand o sa fii tirist o sa stii ce inseamna fugareala.

LĂSAȚI UN MESAJ