* din cauza congestionării traficului, viteza de pe străzile din Bacău rar depășește media de 30 km/h, iar în unele porțiuni media scade până la 5,5 km/h * pe majoritatea principalelor artere ale orașului, limita de zgomot admisă de lege este mult depășită, tot din cauza traficului * toate acestea s-ar fi putut rezolva prin existența șoselei de centură, în prezent abandonată

Municipiul Bacău are mari probleme cu traficul, lucru pe care îl resimțim cu toții, dar relevat cel mai bine printr-un recent studiu în acest sens, elaborat de Search Corporation, companie care în prezent contribuie la găsirea unor soluții la aceste probleme. Studiul scoate în evidență zonele cu traficul cel mai congestionat. Capacitatea redusă de circulație la nivelul străzii, în raport cu fluxurile de circulație și structura acestora, a fost menționată mai ales pe strada Milcov, unde se parchează pe prima bandă, pe strada Mioriței, cu parcare pe prima bandă, cu o capacitate diminuată de circulație la nivelul rețelei generată de conectivitatea redusă, de exemplu cu zona CFR, strada Oituz sau Cartierul Șerbănești, pe podul Șerbănești.

Conform studiului, transportul public de călători este afectat semnificativ de traficul aglomerat. Au fost efectuate măsurători ai timpilor de parcurs pe traseele locale, cu vehiculele de transport public, iar concluzia este că cele mai sensibile sectoare din acest punct de vedere sunt Calea Republicii între stațiile Robineți Industriali și Narcisa, ambele sensuri, unde viteza comercială scade uneori la 5,5 km/h în ora de vârf de după amiază, strada 9 Mai și Bd. Mărășești, între stațiile BCR / Precista, ambele sensuri, strada 9 Mai și Ștefan cel Mare între stațiile Piața Centrală și Arena Mall, ambele sensuri, Bd. Unirii, între Autogară și Piața Centrală, pe străzile Oituz și Energiei, ambele sensuri.

Cât privește traficul în general, vitezele medii înregistrate au o medie de circa 30km/h. S-au înregistrat viteze medii mai mari pe traseul de tranzit prin Letea Veche, cu toate că pe sectorul dintre strada Izvoare și Calea Republicii viteza scade uneori și sub 10km/h. Viteze scăzute sunt pe traseul inelar Stadionului, Milcov, Vadul Bistriței, Mioriței, Constantin Ene, Spiru Haret, traseu care, conform studiului, oferă o variantă alternativă de ocolire a zonei centrale, dar care nu are prioritate la intersecțiile cu arterele principale și nici o capacitate corespunzătoate.

De asemenea, în orele de vârf se înregistrează viteze sub 10 km/h pe Calea Republicii între intersecțiile cu strada Chimiei și strada Narcisa, Bulevardul Unirii între intersecțiile cu strada 9 Mai și strada N. Bălcescu, str. Alexei Tolstoi (între Constantin Ene și Calea Mărășești) și strada Stadionului, strada Ștefan cel Mare de la Arena Mall spre centru, strada 9 Mai între Bd. Unirii și strada Mioriției.

Zonele cele mai zgomotoase

În muncipiului Bacău se efectuează măsurări ale nivelului de zgomot, obiect al proiectului “Elaborarea hărților de zgomot și a planurilor de acțiune pentru municipiul Bacău”. Hărțile acustice pentru sursele de zgomot trafic rutier și trafic feroviar indică faptul că nivelul de zgomot este depășit cu până la 15 decibeli față de valoarea limită admisă de 70 dB în clădirile situate lângă mai multe străzi principale ale orașului. Punctele fierbinți, conform studiului Search Corporation, sunt pe Calea Republicii, Calea Moldovei, str. Ștefan cel Mare, str. Nicolae Bălcescu, str. 9 Mai, Calea Bârladului, Bulevardul Unirii, strada Oituz, strada Energiei, strada Mioriței, strada I.L. Caragiale, strada Milcov, strada Constantin Ene, str. Gării, strada Erou Ciprian Pintea, strada Stadionului, Bd. Alexandru cel Bun, strada Alecu Russo, Bd. Ioniță Sandu Sturza, strada Vasile Alecsandri, str. Mihai Eminescu, strada Ana Ipătescu, Calea Romanului, strada Tecuciului, Bd. Vasile Pârvan, strada Abatorului, strada Gheorghe Donici, strada Mărăști, strada Bucegi, strada Aprodu Purice, strada Alexei Tolstoi, strada Chimiei.

Cu 390 de mașini la mia de locuitori, Bacăul este cel mai motorizat oraș din nord-estul țării, o cifră apropiată de București

Studiul mai arată că distribuția spațială a zgomotului pe timp de zi și de noapte generat de traficul de pe Aeroportul internațional ”George Enescu” Bacău nu se ridică peste valoarea admisă de 70 dB în zonele locuite din apropiere, pe timp de zi, sau la nivelul de 60 dB pe timp de noapte. De asemenea, se pare că nici dezvoltarea estimată până în 2027 a activității aeroportuare nu va ridica nivelul de zgomot peste limita admisă de lege.

“Pe baza studiului elaborat de Search Corporation vor fi elaborate Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Este vorba despre o strategie coerentă de creștere a mobilității în oraș, ceea ce va permite un trafic îmbunătățit, condiții mai bune pentru pietoni sau bicicliști, conectivitate sporită între zonele urbane și multe altele care să facă mai prietenos traiul în Bacău. Rolul studiului este să ne dea o imagine completă asupra problemelor și să ne dea sugestii despre unde să punem o trecere de pietoni, un sens giratoriu, un pasaj. Cu aceste strategii ne putem prezenta la Uniunea Europeană pentru a accesa cele 40,85 de milioane de euro ce ne sunt destinați pentru a îmbunătăți mobilitatea urbană”.
– primarul Cosmin Necula

Problemele de congestie în traficul orașului s-ar fi rezolvat în bună măsură prin devierea circulației pe mult-așteptata șosea de centură. După cum însă deja se cunoaște, turcii care au contractat lucrările au abandonat șantierul după ce au realizat 2% din ceea ce aveau de făcut, pe motiv că firma lor ar fi amenințată de faliment. Astfel, după mai mult de zece ani în care politicienii s-au bătut cu pumnul în piept că șoseaua este o prioritate, iar turcii au plecat, Compania Națională de Drumuri va organiza, într-un timp neprecizat, o altă licitație pentru găsirea unui alt constructor. După licitație, ar putea urma contestațiile și cine mai știe ce alte surprize…


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

11 COMENTARII

  1. Alo dl Primar Necula a trecut un an de la castigarea mandatului de primar peste urbea de pe malul Bistritei….Bistrița curge la fel de lin…dar in oras nu sa schimbat nimic…O banca nouă…un loc de joacă…o reamenajare a unui parc…o strada de refăcut de la zero…sportul e la pământ in continuare…spitalul e in acelaș stadiu…teatrul Bacovia e la fel de trist….unitățile de învățământ au nevoie de o curățenie generală. ..de terenuri de sport…TRIST…am avut speranțe mari…capitală Culturală,capitala Sportului….trec ani peste noi…peste 20 de ani numai avem nevoie de cea avem nevoie acum cât suntem tineri.
    Felicitări fetelor si dn Grapa pentru rezultatele obtinute in anul 16/17.

  2. Un studiu care confirma ceea ce noi stim foarte bine.
    Ar fi trebuit ca dupa ce a citit studiul onorabilul primar sa ne spuna si care sunt solutiile. De fapt ne-a spus in campania electorala si a facut ZERO.

  3. … pai hai sa-i multumim lu’ Benea&co pentru centura, lu’ Seche-Stava pentru mobilitatea urbana, si nu in ultimul rand, actualilor, pt planurile viitoare … carevasazica alte planuri, alt viitor …

  4. Acest targ a fost gandit pt carutele sec 19 nu pt secolul 21! Cu maxim 2 benzi pe sens pe arterele principale si secundare nu poti efectiv face nimic pt imbunatatirea situatiei…poti face giratoare si pasaje din m in m, tot degeaba…cat despre zgomot ,praf,poluare sa multumim nemernicilor care au chelit orasul de gardul viu(ex:Calea Marasesti intre pod si Tic-Tac) si copaci…

  5. Pe harta de zgomot poate fi inclusa si strada Nicu Enea cu magazinul Kaufland ! Cei in masura sa verifice nivelul de poluare sa vina in zona sa masoare gradul de poluare ! De dimineata de la ora 4.30-05 .oo locatarii din zona sunt supusi unei poluari continue ! Sosesc TIR-urile care aprovizioneaza acest magazin amplasat gresit in oras ! Vin cate 2-3 mastodonti ,blocheaza strada N.Enea ,si straduta care intra printre blocuri si receptia marfa ,nu este normal sa se stationeze in zona facand zgomot ,le functioneaza apartura Frigo unele aparate fac un zgomot puternic ! zilnic de la 04.30 -05 este o poluare continua de 7 zile din 7 ! Mai sunt si soferi nesimtiti care isi anunta sosirea claxonand la 04.30 cu toate ca vad ca este intuneric bezna in receptia marfa si nu este nicio miscare ,sari din pat cand auzi goarna masinii de spui ca pe strada trece un vapor ! Ma intreb de ce nu parcheaza in parcarea magazinului si parcheaza pe strada sub geamurile oamenilor ?? Loc este destul in parcare . De la 06 incep sa vina dubitele de 3,5-5 tone cu marfa ! Soferii se cunosc ,incep sa comenteze cine a venit primul ,cine intra la descarcat ,se dau dedicatii muzicale ,manele la greu dis de dimineata ! Ziua, trafic ,masini ,zgomot ,poluare fonica si mirosuri de motorina sau benzina , noxe la greu ! Ca sa fie umplut paharul ,o minte creata din coducerea Kaufland a hotarat sa se monteze la intrarea in parcarea magazinului bariere ! Aici este alta distractie ,se formeaza cozi la intrare si iesirea in parcare ,se blocheaza stada Nicu Enea ,si ca la romani incep claxoanele ,urletele si injuraturile de rigoare ! Distractie non stop in zona ! Poluare fonica si noxe ! Si ca sa fie paharul plin dupa orele 22 cand se las seara ,se retrag cumparatorii si strada se elibereaza ,mai vine cate un tampit de motociclist care vrea sa doboare recordul de viteza in localitate si da cateva ture pe staduta cu motorul turat, poate poate reuseste sa decoleze sau sa intre cu capatana intr-un stalp sau intr-o masina parcata . Cine a luat decizia de amplasare a acestui magazin intre blocuri (primar ,arhitectul orasului ,alti factori din conducerea acestui mizerabil oras ) a facut-o doar pt spga ,nu s-au gandit la cetateni ! In orasele civilizate din Romania un asemenea magazin este amplasat la periferia orasului nu in buricul targului creeand disconfort si poluare ! Oare sunt respectate normele europene privind poluarea si disconfortul creat locuitorilor din zona ? Dar in acest targ prafuit si falimentar , plin de caini maidanezi si cersetori nu se respecta cetateanul !

  6. Eu zic ca trebuie sa votam din nou aceiasi oameni la conducerea judetului:
    – Centura – am ramas doar cu panglica de inaugurare a lucrarilor taiata;
    – Aeroport modernizat – un santier care nu se mai termina în secolul acesta;
    – Spital Judetean – cel mai modern din tara;
    – etc.
    Cred ca 27 de ani nu au fost suficienti. Sa le dam sansa sa mai stea la putere inca 27 de ani si sigur vom vedea progrese semnificative.
    Iar la Consiliul Local, la fel, performanta maxima::
    – nu mai sunt gropi în asfalt, pentru ca nu mai avem asfalt (s-a macinat tot asfaltul din oras, e o groapa continua);
    – stadion, piste de bicilete, sala sporturilor, insula, teatru, parcuri, locuri de petrecere a timpului liber – sunt toate foarte OK.
    Felicitari dragi conducatori! Nu trebuie sa schimbati nimic din ceea ce faceti – noi suntem inteligenti si va votam la fiecare 4 ani…

  7. La cele scrise in articol si de alti comentatori mai sus, as adauga ca, la intersectia dintre Chimiei cu Republicii, unde stau eu, la poluarea chimica cu gaze de esapament, plus poluarea fonica de nu pot sta cu geamul deschis fara sa surzesc, as mentiona si trepidatiile continue, de parca sunt cutremure continue de gradul 3-4, trepidatii datorate TIR-urilor de mare tonaj care trec peste denivelarile sau chiar gropile soselei. Daca sosea de centura cu bani moca de la UE nu e in stare sa-si faca orasul asta, altadata cel mai important din pct de vedere industrial din regiunea Moldovei, macar sa asfalteze acea zona, s-o faca plana, nu denivelata, cat sa nu cada blocurile din jur.
    Sau nici asta nu se poate?

  8. Din pacate Bacaul nu are primar de ani buni, actualul are etichete gen primarul zero sau nimic…nu intamplatoare daca compari promisiunile cu realizarile.

  9. Nu va faceți idei. Pt ca oamenii care i-ați votat trăiesc în bula lor de sticlă. Au prietenii lor, tabieturile lor și afacerile lor. Credeți ca îi interesează de aglomerația orașului atât timp cât afacerile lor merg? Îi interesează ce noxe inhalați, când ei în fiecare week-end părăsesc un oraș în cădere liberă? Va înșelați. Vorbeam deunăzi cu cineva care încerca să mă convingă ca România și Bacaul este un oraș în ascensiune. Rog persoanele de acest gen sa facă o tura pe jos prin orașul pustiu ca și economie, prafuit, aglomerat de mitocani cu masini si ignoranți și poate apoi ar fi cazul sa coboare cu picioarele pe pământ. Ăsta este valabil și pt dumneavoastră domnule primar.

  10. Asacum spunea careva mai sus, studiul arata ceea ce stiam de mult ! Ceva nou ar fi : cat a costat studiul asta si dc a fost necesar pentru ceva evident ??!! Nu facem un studiu si despre Thermoenegy, ha ?

LĂSAȚI UN MESAJ